Bogdana Mirea

Sesiune

2012-01-25T02:33:00.001+02:00

Tot semestrul am jurat că o să învăț, și yet here I am, în noaptea înainte de examen, încă nu am terminat toate operele, habar n-am ce treabă are Dr. Faustus cu tot, cine e Beowulf și alte "detalii" de genul ăsta...
De ce nu ne dă nimeni examen din Angry Birds/ Plants vs Zombies și C.S.I. New York? Sau de ce nu facem un eseu despre... hm... grea decizie... DESPRE ORICE ALTCEVA?!

Cine m-a mințit că la facultate e tare? Nu, glumesc, îmi place. Doar că...n-am chef.

Lipsa de chef e activitatea mea numărul 1. Since ever. Și totuși trebuie să fac ceva... mă duc să-mi fac un ceai (mai nou am descoperit că ceaiul e bun chiar dacă nu ești bolnav), mai fumez o țigară, fac așa o introspecție și un plan de atac și până mâine dimineață stau și citesc! Da! Ce n-am citit tot semestrul!
Într-o singură noapte. Like a boss. Încep să mă simt ceva mai bine... parcă am dintr-o dată poftă să aflu toate chinurile interioare ale lui Hamlet. Ups, nu, asta am făcut aseară. Hm... Henry al V-lea?

Apropo de Henry. Vă dați seama cât de chinuiți sunt bieții copii englezi când trebuie să învețe 8 de Henry? Inspirația numelor clar nu e punctul lor forte: James, Edward, Henry și Charles. Și la fete Mary și Elizabeth.

Sunt atâtea alte nume drăguțe! De genul... hm...Damon Salvatore =))
Sau poate ar trebui să mă culc acum și să mă trezesc mâine la 6! Sau poate nu...
Afară ninge. E minunat. Mâine o să înotăm cu toții...

Ok...mă concentrez. Literatură. Shakespeare. Literatură. Shakespeare.
Pot s-o fac...

e dimineata...

2011-11-23T09:05:00.000+02:00

E dimineata si eu ca de obicei sunt moarta de somn. Trebuie sa plec la facultate dar imi e atat de lene!!!! Si alea 5 minute amarate de mers pe jos pana la metrou mi se par pedeapsa suprema de frig :)) Da... cred ca totusi trebuie sa ma duc...

2011-09-23T02:18:00.002+03:00

Nu e nimic mai greu decât să mă ridic de la calculator în momentul ăsta...

Chiar ar trebui să mă culc...
Ce vroiam să zic este că mi-am editat blogul :)) Și it looks better now.

Și că am postat pe

Bake Your Smile, blogul de handmade, și că ar fi drăguuuț de tot să intrați și (eventual) să cumpărați ceva ce vă place.

Yeyyy :))
OK, acum mă duc să mă culc...

ZzZzZzZzZ

GOOD NIGHT !!

P.S. Aruncați o privire si aici:

Beauty With Maggie

Bake Your Smile!!

2011-03-26T02:17:00.000+02:00

Well, eu si mama (mai mult mama) ne-am apucat de confectionat bijuterii din fimo, care sunt postate (si vor mai fi postate) pe za blog! (Ideea e ca nimeni nu-l prea baga in seama :))).

Uhm... the point is...

INTRATI PE BLOG!!

www.bake-your-smile.blogspot.com

CLICK!!

(sunt nebuna, stiu!)

Kisses!! <3

"Trebuie sa ajung pe-o terasa la mare..."

2011-03-23T15:05:00.001+02:00

Mi-am dat seama ca din septembrie scriu pe tot ce gasesc, de la caietele de clasa, la fiecare petic de hartie care imi iese in cale.
Se intampla sa fie mereu si un pix la indemana.
Cum sa nu fie? Doar am atat de multe.
De exemplu ieri sau alaltaieri mi-am mai cumparat inca trei.
Desi, acasa sigur mai aveam cel putin cinci.
Dar nu conta, era placerea unui lucru nou, fie el chiar si un simplu pix (doar ca erau trei. Era un set!).
Ideea era ca imi place sa scriu, sa mazgalesc, sa desenez spirale si inimioare, pentru ca doar la asta ma pricep cand vine vorba de desen.
Incerc fiecare pix nou prin a imi scrie numele - apoi desenez si o inimioara, apoi scriu un scurt si la obiect Te iubesc!
Cu toate astea, chiar daca imi place sa scriu...stiu ca TREBUIE, si asta face scrisul din ce in ce mai putin placut. Pentru ca, de obicei, ceea ce TREBUIE sa faci, nu e ceva ce AI CHEF sa faci.
In concluzie, cred ca din septembrie am scris cel putin 500 de pagini. Despre diverse... comentarii la romana, lectii la istorie, liste de cumparaturi sau liste de invitati.
Mi-ar placea sa se termine mai repede scrisul asta continuu. Vreau sa... sa scriu doar in nisip, pe malul marii. Ceva scurt, ca sa am timp sa termin pana il va sterge valul ce va veni...
M-am saturat de anul asta scolar, de liceu, de atmosfera aia de... (ma scuzati), de stresul fara oprire care ma inconjoara.
Vreau doar sa ajung la mare, sa stau la soare, sa beau o bere si poate sa si dansez. Vreau sa vina vara, sa se termine totul. M-am plictisit. Vreau... vreau acasa.

"Trebuie sa ajung pe-o terasa la mare..."

"Steaua fara nume" - Mihail Sebastian

2011-02-07T17:31:00.003+02:00

N-am mai citit de mult ceva bun. De fapt, de mult n-am citit mai nimic, exceptie facand comentariile la romana, eventualele manuale si revistele care nu imi dau prea multa bataie de cap. N-am mai citit pentru ca tot ce mi-ar fi fost oferit ar fi fost pentru mine ori prea greu de inteles, ori, din contra, mult prea usor. N-aveam rabdare, nici timp, nici chef.

Teoretic, aveam (si inca am) ce citi. O lista de lecturi obligatorii pentru admiterea la facultate (de care nu vroiam sa ma ating), si o alta lista de lecturi obligatorii pentru BAC (pe care le-am citit acum un an sau doi, si pe care, la fel, nu vroiam sa le recitesc).

Dar azi, soarele de afara, sau probabil doar constiinta incarcata de faptul ca nu citesc/invat nimic util pentru "examenele monstruoase" care ma asteapta, m-au facut sa deschid una din lecturile obligatorii. Pentru admitearea la UNATC. "Steaua fara nume" de Mihail Sebastian. Si totul a decurs socant de repede. Mi-a placut inca de la prima pagina, m-a enervat Domnisoara Cucu din momentul in care a aparut in scena, m-a impresionat Profesorul prin tot ceea ce a spus si Necunoscuta (sau Mona, mai tarziu) mi-a reamintit cat de dificil e sa treci din mediul urban in cel rural...

Nu are sens sa ma apuc sa o povestesc. Nici nu stiu de ce am inceput sa postez pe blog despre piesa asta de teatru. Dar simteam nevoia sa spun lumii intregi ca am redescoperit ceva ce merita citit.

Si acum, dupa ce am citit asta, acum am chef sa recitesc pana si "Baltagul", acum vreau sa tocesc la istorie si geografie, vreau sa-mi fac temele si vreau sa invat pentru examenul ala idiot. Si vreau nu pentru ca asa scrie in agenda cu care am incercat (fara prea mare succes) sa imi planific timpul, ci pentru ca asa imi doresc!

Dar probabil ca nu intereseaza pe nimeni asta...deci...

ma duc sa imi fac tema la romana!

Clasic

2011-01-07T16:33:00.004+02:00

[sunet de brichetă]
[alt sunet de brichetă]

[primul fum]
-Şi n-a vrut să mai meargă cu el nicăieri.
-Păi de ce? Nu zicea că e totul bine între ei?
-Ba da [al doilea fum] dar s-a răzgândit, probabil [suflă fumul]. Oricum, e proastă.
-Ştiu. Chiar e proastă.
[moment de tăcere. Încă trei fumuri de fiecare]

-Auzi, facem o cafea?
-Facem. Tu o faci, de fapt.
[Fum]
-Păi normal, [râde] cine face cafeaua în casa asta?
-Aşa mă gândeam şi eu! [râde]
[pune apă la încălzit, mai ia două fumuri]

-Azi ieşim în oraş?
[Fum]
-Vrei?
[Fum]
-Da.
-Bine.
[Fum]

[Fierbe apa. Ultimele două fumuri]
-Poţi să faci cerculeţe?
-Nu.
[Sting ţigările. Sfârşit]

"For you I bleed myself dry"

2010-08-23T14:43:00.007+03:00

O altă stea căzătoare, aceeaşi dorinţă.
Un alt val care izbeşte ţărmul, aceleaşi cuvinte rostite.
Un alt sărut, aceeaşi magie care mă hipnotizează şi mă face să ameţesc.
O altă dimineaţă, acelaşi motiv pentru care mă trezesc zâmbind.
Un alt pahar cu bere, aceleaşi buze care beau.
Un alt acord, aceeaşi chitară...
Fiecare fapt se modifică odată cu trecerea timpului, fiecare sunet, fiecare imagine se schimbă cu fiecare secundă ce trece. Tu rămâi la fel. Pe tine te văd la fel. Pe tine te iubesc la fel de mult ca ieri, ca azi, ca mâine. Tu rămâi neschimbat, rămâi doar al meu, indiferent de câte stele vor mai cădea şi câte valuri vor mai izbi ţărmul. Indiferent de numărul săruturilor şi de cel al dimineţilor, de marca de bere din pahar. Indiferent de acord, fie el major sau minor...

Tu rămâi doar al meu...

P.S. Te iubesc!

2010-06-20T22:22:00.003+03:00

Te iubesc mai mult decât îţi poţi imagina, mai mult decât poţi crede, mai mult decât poţi simţi. Mi-ar plăcea să îţi pot explica tot ce simt, să îţi descriu cum te văd, să îţi zic ce eşti din punctul meu de vedere.

Ştiu ce scriu acum. Este doar o altă scrisoare de dragoste, care probabil nu reprezintă nimic şi al cărei destinatar s-ar putea să dispară dintre rândurile ei în scurt timp...sau poate nu.

Poate în sfârşit am găsit adevăratul destinatar al tuturor scrisorilor mele. Poate ţie ţi-am scris dintotdeauna, dar nu ştiam.

Poate tu vei fi unicul destinatar al tuturor scrisorilor ce urmează.

Mi-ar plăcea să te păstrez în fiecare cuvânt, în fiecare literă, să rămâi acolo şi să nu mai pleci. Să te am mereu lângă mine, oricând te caut. Să nu ai cum să te pierzi între file, pentru că vei fi în toate.

Mi-ar plăcea mult mai mult să nu rămâi doar un cuvânt dintr-o scrisoare , vreau să te păstrez cu tot ceea ce reprezinţi tu, nu doar ce e scris din tine. Cuvintele se tranformă repede în amintire, iar amintirile, cu timpul, dispar.

Aş vrea să fim mereu cum suntem acum. Atât de...dar cum? Nu reuşesc să găsesc niciun cuvânt potrivit. Poate pentru că noi doi nu ne transformăm încă în amintire...

P.S. Te iubesc!

:x

2010-06-01T12:17:00.005+03:00

Cafeaua de dimineaţă băută la tine în bucătărie şi fumul de ţigară pe care încercăm să nu-l băgăm în casă...

Metroul şi momentul revederii, apoi bordura dintre blocuri...

Somnul de şase seara şi întunericul care acoperea din ce în ce mai mult camera ta... Atunci când mă ţineai în braţe şi am adormit iar mai apoi am povestit ce făceam în clasa a V-a... Atunci când nu exista nimeni altcineva în afară de tine în toată lumea şi când parfumul tău era tot ce puteam să simt.

Chitara pe care am fost geloasă de atâtea ori dar fără de care sunt convinsă că ar fi incomplet.

Săptămâna în care am fost singură, cea în care ai lipsit, mica depresie pe care am încercat s-o ascund şi s-o opresc...

Paris...crezi că e posibil?!

Staţia lui 253 şi momentul groaznic în care pleci. Atunci când nu te uiţi înapoi, atunci când mă săruţi pentru ultima oara în acea zi.

Schimb de brichete. Albinuţe în loc de oiţă.

Ploaie...ploaie...ploaie...şi sărutul de sub umbrelă.

Cântece şi versuri, chitara dezacordată, paranoia, ciocolată neagră, buclele tale şi cost suplimentar. Cafeaua "de vară", somn la tine în braţe, zâmbetul tău şi certurile aproape inexistente, care oricum se termină cu o criză de râs.

"Mergem la mare împreună?" , "Iubeşte-mă!" şi "Lasă chitara măcar două minute, te roooog!!".

Cola si chips-uri.

"Te iubesc" de un milion de ori şi revelaţia că, de fapt, "te iubesc" nu mai cuprinde tot ce vreau să spun. Ar trebui să se inventeze ceva mult mai lung şi mai complex pentru că de câte ori o spun mă simt limitată la astea două cuvinte. Şi cu toate astea...te iubesc. Tot timpul. Chiar şi când eşti fascinat de chitară şi nu de mine, chiar şi când eşti răutacios, chiar şi când te superi pe mine, chiar şi când e 9-0!!

Dar mai ales te iubesc când îmi zâmbeşti, când ştiu că eşti fericit, când eşti aproape de mine, când porţi cămăşile care miros a tine, când nu iei 253-ul şi îl aştepţi pe următorul, când glumim, când cânţi, când mă ţii în braţe...când mă iubeşti...când azi e 1.2.2. iar mâine va fi 1.2.3., şi poimâine va fi 1.2.4. ...

Nu am destule foi ca să îţi scriu toate motivele pentru care te iubesc...dar am unul care le cuprinde pe toate: te iubesc pentru că exişti!

Şi ia zi, câte dorinţe mai ai?

2010-04-01T18:26:00.002+03:00

D: "Ţi-e frig şi eşti legat de un calorifer îngheţat, aflat în derivă în cosmos. De mult nu v-a mai tăiat calea o cometă în flăcări. Ultima ţi-a cam pârlit sprâncenele, dar măcar îţi era cald. Păcat că n-ai un prelungitor cu tine ca să bagi caloriferul în priză. Ţi-aş trimite un palton, dar le-am dat pe toate la nişte sinistraţi de pe Pământ. Şi ştii, chiar n-am cum să fac soare, că acum trebuie să fie noapte şi na, am şi io nişte norme de respectat, chiar dacă io sunt Şefu ăl' mare, da' dacă aş face totul după capu' meu, v-aş dezorienta pe voi ăştia de pe Pământ. Oricum, încă mă întreb cum ai ajuns legat de un calorifer prin cosmos, da' bănuiesc că o să-mi dau seama într-un final. E... mă duc să-mi fac o cafea că mă cam plictisesc... Şi pe tine n-am cum să te ajut.

Băăă!! Am găsit un fular. Prinde! E? Merge, merge? Hai...hai te-am lăsat mă duc să-mi fac cafeaua aia...

Şi totuşi, cum ai ajuns frate, legat de un calorifer în derivă în cosmos?? Sunt mai curios de fel..."

O: "Dumnezeu?! Maaamăă!! A vorbit cu mine! Există!!

A...păi... nu ştiu, m-a legat nevastă-mea de calorifer aseară, ca să nu mai plec la casino şi eu i-am zis ceva de genul "O să plec până şi în cosmos ca să scap de tine, nebuno!!!" Şi cred că era şi peştişorul ăla cu trei dorinţe şi bănuiesc că el m-a trimis aici... Idiotu' mai are să-mi îndeplinească două, da' cred că nu mă mai găseşte... Mă rog, mersi pentru fular, n-ai cumva şi o ţigară?

Portishead - Glory Box

2010-03-23T01:15:00.003+02:00

[PLAY]

I'm so tired of playing,

Playing with this bow and arrow

Gonna give my heart away

Leave it to the other girls to play

For I've been a temptress too long

Just...

Give me a reason to love you

Give me a reason to be a woman

I just wanna be a woman

From this time, unchained

We're all looking at a different picture

Thru this new frame of mind

A thousand flowers could bloom

Move over, and give us some room

Give me a reason to love you

Give me a reason to be a woman

I just wanna be a woman

So don't you stop, being a man

Just take a little look from our side when you can

Sow a little tenderness

No matter if you cry

Give me a reason to love you

Give me a reason to be a woman

It's all I wanna be is all woman

For this is the beginning of forever and ever

It's time to move over...

Forever Smiling

2010-03-18T22:20:00.002+02:00

Primul zâmbet pentru primăvară a fost pentru ziua în care soarele a strălucit pe cer pentru prima oară în acest an.

Al doilea zâmbet, şi poate cel mai involuntar, a fost pentru primele flori răsărite din pământ.

Al treilea zâmbet a fost pentru zâmbetul tău, pentru părul tău creţ, pentru ochii tăi verzi şi pentru hanoracul negru cu Metallica. Pentru cele zece minute petrecute împreună, pentru cum mă ţineai de mână în drum spre staţia de tramvai. Pentru "Te iubesc!" şi pentru toate săruturile frumoase...

Apoi n-am mai reuşit să le ţin socoteala zâmbetelor, pentru că după ce te-am vazut pe tine am zâmbit încontinuu.

Primăvara, soarele, florile şi mai ales tu, voi mă faceţi fericită!

Şi ce dacă e frig??

2010-03-09T00:20:00.002+02:00

Şi ce dacă ninge? Şi ce dacă am primit numai o versiune "demo" a primăverii care întârzie cu încăpăţânare să apară? Şi ce dacă e iarăşi frig de nu mai ştim cu ce să ne îmbrăcăm?

Şi ce dacă totul e îngheţat?

Eu nu sunt.

Eu sunt fericită cu tot ceea ce primesc. Chiar nu mă deranjează că ninge.

Eu sunt fericită pentru că m-am îndrăgostit.

Sunt fericită că l-am găsit pe el...

***

"O singură întrebare şi poate un răspuns..."

2010-03-02T22:39:00.004+02:00

-Ce faci?

-Mă îndrăgostesc!

Hello spring!!

2010-03-01T01:34:00.004+02:00

Oficial, primăvară!

În sfârşit !!

Dor de...ce?

2010-02-27T14:14:00.005+02:00

Mi-e dor de zâmbetul tău mut şi de pălăriile colorate pe care le purtai când ploua afară.

Aş vrea să ştiu unde eşti acum şi care ocean al planetei îţi mângâie, val după val, picioarele încălţate în aceeaşi tenişi negri, din pânză.

Poate că ai rămas undeva, în mine, odată cu numărul de telefon pe care mi l-ai notat în palmă, atunci, demult. Cerneala a fost absorbită în piele...şi acum eşti o parte din mine.

Mai ştii ţigările fumate împreună? În bucătăria ta mică şi cu geamuri înţepenite de frig? Mai ţii minte gustul lor? Pentru că eu l-am uitat cu desăvârşire şi aş vrea să ştiu dacă atunci gustam iubirea sau iluzia.

Mai ştii când alergam prin ploaie? Şi eram numai noi...

Mi-e dor de privirile tale iscoditoare, de care îmi era ruşine atunci când greşeam. Mi-e dor să mă cerţi şi apoi să mă ierţi.

Mai ţii minte când reparam nişte roţi? Dar oare le-am reparat bine?

Mi-e dor de minciunile care păreau adevăr. Mi-e dor de lacrimile tale de copil.

Toate florile s-au ofilit demult. Şi cerceii n-am vrut să-i păstrez. Eşarfa zace într-un sertar, aşteptând să-mi fac curaj s-o port.

Şi patul...el îmi şopteşte neîncetat fiecare clipă şi mă chinuie cu amprentele tale lăsate pe el.

Dar ştim amândoi că nu pe tine te iubesc. Eu iubesc gustul iluziei din acea ţigară, fumată atunci în bucătărie. Eu iubesc amintirile frumoase care ne-au rămas. Eu nu te mai iubesc pe tine.

Mai ştii cafeaua fără gust şi drumurile din centru?

Îţi mai aduci aminte de seara aceea în care mi-ai spus că mă iubeşti, iar eu nu te-am crezut? Pe ele le iubesc, nu pe tine. Tu eşti doar una dintre piesele principale ale puzzle-ului creat de noi doi.

Oare părul tău a rămas la fel de blond? Oare acum la ce te gândeşti? Ce visezi să se întâmple?

Hai să alergăm peste timp, hai să atingem orizontul, hai să vedem ce se află la sfârşitul lumii.

Vrei să devenim desene animate pentru o oră? Să fiu numai ce tu vrei să pictezi, nimic mai mult.

Mi-e dor de mirosul de metrou combinat cu îmbrăţişarea ta.

Nu o să mai apuci să-mi cumperi zambile acum...dar nu-i nimic.

Tu o să fii amintirea mea preferată, pentru că am reuşit să te transform în amintire mai repede decât mă aşteptam. Tu eşti ca fumul care se amestecă în aer.

Nu te mai iubesc, dar îmi e dor de ultima zi în care încă nu te cunoşteam.

N-avem

2010-01-28T20:39:00.003+02:00

-Bună ziua. Aş dori...
-N-avem.
-Dar nici nu v-am zis ce vreau.
-Nu contează, n-avem.
-Dar domnule, vad pe raftul acela exact produsul de care am nevoie.
-E cu titlu de prezentare. E gol. N-avem.
-Cum adică, nu aveţi?
-Păi nu ştiu (cască). Pur şi simplu...n-avem.

Deci, n-aveau.

Necunoscute

2010-01-27T19:52:00.003+02:00

Mă numesc X şi muncesc de X ani la firma X din oraşul X. M-am însurat cu X, o femeie extraordinară cu care am doi copii: X, fiica de 10 ani şi X, băiatul de 8 ani. Am X ani şi am o viaţă împlinită.

Merg în vacanţe în staţiunea X, conducând maşina mea XQ7, mâncând doar specialitatea X şi îmbrăcându-mă numai de la firma X.

Sunt un tip conservator.

Într-o zi, lumea mea a fost dată peste cap. În toate reclamele era vorba de produsul Y, au apărut maşinile Y207, lumea a început să mănânce specialitatea Y, magazinele promovau, la rândul lor, numai firma Y.

M-am trezit dintr-o dată că nu mă mai numesc X, ci Y, că lucrez la firma Y în loc de firma X. Că până şi oraşul se numeşte acum Y. Soţia mea mi-a comunicat că de-acum încolo o cheamă Y şi copiii au venit de la şcoală cu lucrări de nota 10 pe care era semnat numele Y.

Şi ce era să fac? Lumea mea s-a transformat din X în Y şi a trebuit să mă conformez.

Acum mă numesc Y, am Y ani, lucrez la firma Y din oraşul Y, am o familie fericită pe nume Y.

Poate că în curând ne vom transforma cu toţii în Z.
Am fost X, sunt Y şi poate voi fi Z.

Für Elise

2010-01-14T20:18:00.005+02:00

"Oh, we're half way there! Oh, oh, living on a prayer, take my hand and we'll make it I swear, oh, oh, living on a prayer!", cânta Bon Jovi de pe un post oarecare de radio, în timp ce noi goneam cu maşina pe străzi. Muzica era dată atât de tare încât nu auzeam nimic din ce-mi zicea el. Dar de fapt, nu-mi zicea nimic. "Căcat am uitat să scrumez" mi-am zis în gând, fiind inutil să vorbesc, atunci când scrumul ţigării mi-a căzut pe blugii negri pe care îi purtam.

"We gotta hold on, READY OR NOT", am urlat noi doi la unison, împreună cu Bon Jovi. Nu ştiu sigur cine e el. Îl cheamă Andrei, cred, şi ne-am cunoscut acum câteva ore în club. Am dansat şi am urlat toată seara, apoi ne-am trezit în baie, eu lipta de perete, el peste mine, sărutându-mă şi mângâindu-mă pe fund. După ce amândoi am devenit suficient de disperaţi, am decis să mergem la el. N-am băut nimic, nici eu nici el, de-aia am acceptat să merg cu maşina lui. Deci, tot ce ştiu despre tip este că îl cheamă Andrei. Mai ştiu, bineînţeles, că e înalt, brunet, cu ochii căprui, că sărută demenţial şi că nu bea. Cred că mi-a zis că e student la ceva, dar nu-mi aduc aminte la ce...

Eu am 18 ani proaspăt împliniţi şi recent am descoperit că îmi place să fac sex, drept urmare, orice mamă ortodoxă m-ar numi cu surle şi trâmbiţe "CURVĂ". Dar eu chiar îmi bag pula, fiindcă am 18 ani. Şi da, mi-o trag destul de des cu tipi necunoscuţi. Dar iată, el e Andrei, ştiu cum îl cheamă, deci îl cunosc. Mă rog...cred că mai avem puţin şi ajungem. Andrei iar a spus ceva şi eu iar n-am înţeles.

Şi totuşi nu voi fi o curvă mereu. Am luat BAC-ul cu notă mare şi o să dau peste o lună admiterea la facultate.

Andrei a parcat maşina şi m-a sărutat pasional. Am coborât din maşină şi ne-am îndreptat spre scara blocului şi apoi, spre lift, unde "pasiunea" a fost crescândă.

Am intrat în sfârşit în apartament, m-a trântit pe pat şi a început să mă dezbrace. Apoi, dintr-o dată s-a oprit şi m-a întrebat dacă poate să îmi cânte ceva înainte. Eu, jumătate şocată, jumătate amuzată i-am răspuns că da. După ce s-a dat jos de pe mine am avut ocazia să observ camera în care intrasem. Patul imens ocupa cam jumătate din cameră, în colţ era o măsuţă, apoi urma balconul şi un pian la care Andrei se şi aşeză. A început cu "November Rain" de la Guns. Cânta bine şi avea o voce frumoasă, dar tot nu vedeam legătura cu mine şi cu partida de sex ce nu avea să se mai consume. Apoi a dat-o pe Queen. Apoi a început cu muzică clasica. Mozart, Vivaldi, Bach... Mai aveam puţin şi adormeam. Au trecut vreo treizeci de minute şi el nu mai termina. Apoi a început să cânte "Für Elise", dar n-a apucat să termine cântecul, deoarece s-a prăbuşit pe clape şi a început să plângă.

-Andrei, ce-ai păţit? Am întrebat cu o voce care vroia să pară îngrijorată, dar îmi trăda indiferenţa. Andrei n-a răspuns.
-Andrei!
Nimic.
-Andrei, eşti ok?
Hohot de plâns disperat. Cred că în curând clachez şi eu.

L-am mai strigat de câteva ori, dar n-am avut niciun răspuns. În concluzie, mi-am luat geanta de pe jos, mi-am aprins o ţigară, m-am dat cu rujul roşu care îmi stătea perfect, mi-am ciufulit părul blond, încurcat şi lung şi mi-am pus geaca de piele. Am dat să ies, dar am mai aruncat o privire spre Andrei. Mi s-a făcut milă de el aşa că am luat rujul roşu şi am scris pe oglindă:

0723 054 856 Moni
Sună-mă, vreau să-mi mai cânţi!

Şi am plecat.

În esenţă

2010-01-08T22:58:00.003+02:00

În esenţă...nimic nu s-a schimbat faţă de acum un an...sau doi...sau poate chiar trei.
În esenţă mă lovesc încontinuu de acelaşi tip de oameni.
În esenţă cred că probabil cândva am greşit atât de tare încât acum trebuie să mi le iau înapoi pe toate.

Eşti exact ce ai spus că nu eşti.
Ai făcut exact ce mi-ai promis că nu vei face.
M-ai minţit exact aşa cum ai fi minţit dacă aş fi fost cineva necunoscut.
Ai reuşit ceea ce au reuşit toţi. Să mă faceţi să-mi pierd încrederea.

Dar ştii
chiar
nu îmi mai pasă.

Şi de data asta vorbesc serios. Nu îmi mai pasă.

Scrumiere pline si pahare goale

2010-01-04T04:59:00.004+02:00

Scrumiere pline si pahare goale.
Nu conteaza ce anotimp. Nu conteaza ca ninge sau ca e vara, ca ploua sau ca primii muguri ai primaverii au aparut. Nu conteaza cat de adanc suntem ingropate in problemele proprii, orice se rezuma si se rezolva prin scrumiere pline si pahare goale. Pentru ca daca suntem nervoase fumam tigara dupa tigara. Si daca suntem triste bem pana incepem sa radem si apoi adormim. Nu bem mult...ca nu avem atat de multa rezistenta. De obicei un pahar e suficient.

Scrumiere pline si pahare goale...De ce nu ne putem ineca frustrarile in altceva?
Dar in ce?

Si totusi...scrumierele pline si paharele goale exista mereu.
Daca suntem vesele, ei bine, suntem vesele in principal pentru ca ceva frumos tocmai s-a intamplat si pe deasupra, avem si bani. Ceea ce rezulta ca avem destui bani de Dunhill, si nu ne mai stricam ziua cu Pall Mall. De obicei minunea financiara se intampla vara. Vara, cand ai ABSOLUT toate motivele sa bei.

Scrumiere pline si pahare goale...
Am obosit sa umplu scrumiere si sa golesc pahare. Poate ca imi doresc si eu altceva... Poate ca uneori mi-as dori sa fiu si eu o fata "cuminte" (pentru mine, "cuminte" inseamna "care nu bea si care nu fumeaza"). Dar cumintenia asta nu este specifica varstei.

Am totusi 16 ani. Daca nu fumez si nu beau ACUM, cand naiba o s-o fac?! :))
...
Dar nu acesta era subiectul la care vroiam sa ajung. De fapt, nici nu stiu cum sa il abordez si tocmai de aceea l-am deviat.

Vroiam sa ajung la scruierele umplute si la paharele golite cu ele. Cu fetele. Spunand glumele pe care un baiat nu le-ar intelege niciodata.
Cateodata imi este dor de iesirile care aduceau a episoade din "Sex and the city".

Uneori imi doresc ca tigarile mentolate de atunci sa nu fi reusit sa umple nicio scrumiera si sticlele de Redd's Sun pe care le beam sa nu se fi terminat niciodata...
Uneori imi doresc ca ea sa nu fi plecat atat de mult timp.
Cateodata regret ca n-am facut mai mult. Pentru ca as fi putut face mult mai mult...
Si acum...acum trebuie sa incerc sa refac ceva aproape stricat...si e destul de greu.

Intre timp...o alta scrumiera se umple si un alt pahar se goleste. Sunt ale mele si de data asta nu le mai impart cu nimeni...

Azi adolescente si maine doua babe ramolite. / Despre "maine"

2009-12-29T00:26:00.008+02:00

Balonase de sapun cu miros de zmeura se ridica putin deasupra apei si se sparg fara zgomot.
Un moment perfect de relaxare. Sau poate doar de evadare.
Apas 'play' si piesa ascultata astazi de mult prea multe ori, incepe din nou.
Oglinda iar este aburita si eu iar scriu aceleasi cuvinte pe ea. Oare daca mi-ar fi pastrat toate insemnarile, cum ar fi aratat?
"Te iubesc"
si aburul incepe sa se aseze peste declaratia mea.

Evident, apa este mult prea fierbinte. Dar nu prea mai conteaza acum.

Oare unde am gresit? Cand am inceput sa scap din mana sentimentele mele? Oare de ce trebuia sa se intample asa, sau de ce acum? Pur si simplu de ce.

De fapt lamentarile astea nu-si au locul. Am si eu partea mea de vina si nu este putina. Si de fapt, eu nu plang pentru faptele noastre ci pentru dezamagirea propriului meu ideal. Am crezut din nou in doua cuvinte care de fapt...stiam...sau cel putin...stiusem candva, ca nu sunt adevarate. Am crezut asa cum de mult nu mai crezusem in nimic.

-Dar nu draga. Totul se duce naibii, totul se distruge, si noi doua o sa imbatranim fara sa mai iubim pe nimeni. Noi doua o sa imbatranim impreuna! Asculta ce iti spun, daca vrei iti poti lua o pisica! am zis eu, o baba de 67 de ani, fara sot, fara absolut nimeni, care inca plange dupa o poveste de dragoste de mult trecuta.
-Da, da. O sa imbatranim impreuna. Ce sa mai imbatranim ca si-asa avem deja 67 de ani si ia ghici: SUNTEM DOUA BABE. Nici macar nu merge ca in bancul ala cu ferentari si titan. Hm...Vreau o tigara, zise Yoana, o alta baba de 67 de ani care insista, la fel la atunci cand era doar un copil, ca numele ei sa fie scris cu initiala 'Y' in loc de 'I'.
-Maaa tu sa nu ma faci pe mine baba. Eu am 67 de ani. Am toata viata inainte, am zis eu.
-Hai mai scuteste-ma. Ti-am explicat de nu stiu cate ori ca noi doua o sa murim intr-o zi. Si ziua aia se apropie! Nu mai ai 16 ani, Bogdana! Doar pentru ca nu te-a luat nimeni de nevasta nu inseamna ca nu ai avut si tu aventurile tale.
-Aha.
-Eeee stii ceva?! M-am saturat sa te tot consolez. Pe bune. Macar daca erai alcoolica stiam o treaba. Iti inecai si tu amarul cu ceva. Da' de baut vad ca te-ai lasat. Eheee ce le mai beam noi cand eram tinere. Baba nebuna ce esti! Tot ce stii sa faci e sa iti plangi de mila! a tipat Yoana la mine.
-Da...da...bine...n-are nimic, am mormait eu, neavand chef sa isc vreo cearta.

Cele doua prietene de cand lumea incep sa se estompeze si eu deschid ochii privind tavanul baii. Clipesc de cateva ori ca sa treaca usturimea provocata de spuma de baie. Incep sa rad. "Ha ha ha eu si Yoana sigur n-o sa ajungem asa!" Dar de fapt...cine stie?

Cine stie ce se va intampla maine?
Maine ne vom intoarce sau vom porni mai departe pe acelasi drum sau poate pe drumuri distincte.

Maine...maine...maine prezinta atat de multe optiuni!
Maine voi fi cu o zi mai batrana. Si tot maine voi fi putin mai puternica decat azi. Poate maine nu voi plange deloc. Poate maine chiar si soarele va rasari.

Maine...
Oare cum va fi?

Aham

2009-12-09T18:36:00.004+02:00

Ei bine, iata ca s-a intors febletea mea suprema, si anume iarna. Adica daaa, chiar aveam nevoie de asta.

Aveam nevoie sa nu pot sa-mi pun castile pentru ca am manusi si sa ma traga de par fularul care e pus aiurea. Sa merg cu 0.5 km/ora pentru ca bocancii cantaresc 2 kg fiecare. Sa am buzele crapate mereu si niciodata sa nu am la mine balsam de buze.

Sa merg in centru sa vad luminitele si sa observ doua randuri transparente de beculete albastre si albe care se confunda cu stalpii de iluminat.

Sa astept Craciunul si sa imi fac iarasi griji referitor la unde cacat imi fac Revelionul.
Daaa, Revelionul. Stresul Revelionului. Intotdeauna acelasi. Si realizezi unde il petreci cu vreo doua ore inainte.

Probabil singura parte cu adevarat buna din iarna asta este ca luam vacanta cu o saptamana mai devreme. Chestie care ma bine-dispune la maxim :)).

Altfel e frig, nu e zapada, se intuneca la ora 5, diminetile sunt gri si caloriferul face zgomot cand il pun la 5. Trebuie sa port sosete pufoase, manusi si maieu pe sub haine.

Sunt din nou racita si chiar stiam ca o sa se intample toate astea!! Stiam din august. Ba nu, din mai sau ma rog, de fapt de prin aprilie cand iarna abia plecase.

Totul e atat de monoton si eu sunt atat de plictisita.
Asta a fost momentul de gandire ingrozitor de pesimista.

Ca sa fiu si putin optimista:
"OMG CAT DE REPEDE AU TRECUT TREI LUNI DE SCOALAAA!! LA FEL DE REPEDE O SA TREACA SI IARNA SI OMG VARA O SA VINA IMEDIAT YEY!"

Stegulet triunghiular 8-|

Filme peste filme

2009-11-24T21:45:00.006+02:00

"Si deruleaza filmul in timp ce-i dai foc..."

*
Nu te saturi, nu?
You just can't get enough.
Ti-ar placea sa nu se termine niciodata senzatia, nu?

*
Momente in care te crezi genial dar esti mai banal decat de obicei.
Momente in care ti se pare ca toata lumea stie ce ai.
Momente in care vrei sa nu se termine.

*
Filme peste filme.
Pe care le imparti cu prietenii.
Cei care te inteleg perfect.

*
Te prefaci ca esti ok, nu?
Dar toti se prind...
De ce nu te lasa in pace?

*
De unde atatia bani?
In care societate e ok sa faci asta?
Cand vei putea sa o faci fara niciun fel de stres?

*
Stie macar cineva la ce ma refer?
Sau nu.
Si poate e mai bine sa nu...

*
E dragut cum...ne lasam viciati de orice.
Iubim viciile.
Ele ne omoara si ne tin in viata in acelasi timp.

*
Si noi suntem pur si simplu relaxati cand vine vorba de asta.
In fond...
Totul e (cel mai probabil) ok.

Florence & The Machine - Kiss With A Fist

2009-11-10T11:21:00.005+02:00

You hit me once
I hit you back
you gave a kick
I gave a slap
you smashed a plate
over my head
then i set fire to our bed.

(Jennifer's Body O.S.T.)

Deja-vu

2009-11-07T02:30:00.004+02:00

N-am nimic de scris. N-am nimic de scris. Nimic de semnalat. Nimic de comunicat nimanui. Sunt doar eu intr-o camera mica, incuiata inauntru cu toate gandurile mele inexistente...
Au fost deja povestite, relatate, impartasite si incet-incet isi pierd din substanta, devin transparente si am timp sa le observ strecurandu-se pe sub usa camerei in care ma aflu, afara, catre coridor.

Poate vor nimeri in alta camera, vor deveni gandurile altcuiva si eu voi deveni la randul meu telepatica, indirect cu acea persoana.

Sau poate vor urma coridorul lung, vor ajunge in lift, vor cobori la parter si de acolo, trecand de holul mare si aglomerat al hotelului, vor iesi la lumina, in strada. Printre zgarie-nori si taxi-uri galbene. Intr-un Bucuresti virtual, o versiune ceva mai gri a New York-ului de acum douazeci de ani. Bulevardul Magheru isi intinde benzile auto si trotuarele stramte pana aproape de linia orizontului, unde stim ca se afla McDonald's-ul de la Piata Romana.

Gandurile capata o alta forma. Cauta o persoana de care sa se ataseze, in mintea careia sa se infiltreze, evident, neobservate de nimeni.

Ce persoana au ales oare? Cat timp acea persoana imi va impartasi gandurile? Dar gandul meu, cu vointa sa proprie si abilitatea de a se orienta, ce drum va alege dupa ce va fi parasit noua memorie pe care a ales sa o domine? Oare nu se va urca intr-un troleu? Nu cumva se va atasa de cineva care nu a avut niciodata in viata ganduri asemanatoare cu ale mele? Oare gandurile acestea, aparute de nicaieri nu-l vor soca sau marca?

Dar daca gandurile si-ar alege persoana nepotrivita?...

Oare nu s-ar intoarce la creatorul lor, intr-un final?

Jos din troleu, inapoi pe Bulevardul Magheru, apoi urmeaza intrarea in Intercontinental, holul mare, liftul, coridorul, camera mea...

N-am nimic de scris. N-am nimic de scris. Nimic de semnalat. Nimic de comunicat nimanui. Sunt doar eu, intr-o camera mica, incuiata inauntru cu toate gandurile mele inexistente...

Ajutor?!

2009-10-31T22:25:00.005+02:00

E atat de greu sa sper ca fiecare gest pe care il fac ajunge la tine in forma dorita de mine. Imi e greu sa incerc sa te fac sa intelegi exact ce gandesc, fara a depune acel minim efort de a exprima in cuvinte niste sentimente atat de complexe. Ar fi mai simplu daca mi-ai citi gandurile. Si totusi, la ce ma gandesc eu ce tu nu poti intelege? Care idee este atat de greu de exprimat? Imi e dor de...de ce anume imi e dor? Spatii goale in mintea mea, goluri in memorie, amintiri furate si ganduri bine inchise.
Dar care amintiri? Care ganduri? Unde sunt? Cum le explic, de ce le simt?
Oare nu era mai bine sa nu fi inteles despre ce incerc acum sa scriu? Dar oare am inteles?
E doar o alta actiune inconstienta. Pur si simplu las stiloul sa compuna ce cuvinte doreste.
Nu imi place sa apreciez ce am. Acum a scris stiloul. Adica eu...eu ma gandeam la altceva. El scrie.
Te iubesc.
Stai. Pe cine? Pe cine iubesc? Stiu sa mai iubesc? Resursele mele de iubire inca nu s-au epuizat?
Te iubesc? Da. Da! Te iubesc.
Si totusi...ce conteaza ca te iubesc daca nu-mi dau seama cine esti? Alte goluri...alte spatii mari care nu mai contin nimic. Memoria...ceva ce...ceva ce nu mai stiu sa explic. Eu? Care eu?
Noi? Pai...nu-mi aduc aminte. Uit. Si totusi incerc sa ma opun cumva uitarii. Da?
A durat doar o fractiune de secunda sa imi aduc aminte tot. Stiu! Stiu cine esti, stiu de ce te iubesc, stiu de ce imi e dor!
A fost doar un moment in care nu am vrut sa imi pastrez echilibrul ca sa vad cat de mult cad. A fost un moment in care am vrut sa ma eliberez de tot.
Acum sunt eu din nou.
Eu care...eu...?
Glumesc...eu cea care inca stie sa iubeasca.
Eu cea careia ii e un dor continuu de vara.
Eu cea careia ii e frica de intuneric. De uitare, de subconstient, de partea opusa celei pe care o vedem. De moarte, probabil.
Nu o sa te mai uit. Pentru ca...
Ce?
Dar nu te-am uitat niciodata. Esti o parte din mine.
Hei, tu! Oricine ai fi! Daca ti se pare ca vorbesc despre tine anunta-ma.
Explicati-mi, va rog, cu cine comunic? Pe cine iubesc? Dar stiu deja.
O iau razna. Minte bolnava.
Fluturi si pensule, tablouri si frunze, iarba si soare, cer si fum, foc si apa, mare si Vama. Noi doi.
Acum am inteles. (Ce?)
Doar pe el il iubesc. Il iubesc, jur ca il iubesc. Il iubesc...il iubesc...
Minte bolnava...haide...toata lumea mai uita.
Si in plus, nici nu eram eu cea care scrie, ci stiloul!
Sa nu ma acuzati pe mine de nimic.
Prea multe lucruri incerte.
Stiu ce e tot ce conteaza. Pentru mine, Bogdana.
Nu pentru stilou. El habar n-are nimic.

Pentru ca uneori chiar urasc scoala

2009-10-12T23:20:00.008+03:00

Imagineaza-ti...

Cea mai plictisitoare materie in cea mai ploioasa zi.
Cel mai enervant profesor, si cel mai dulce somn care tot incearca sa iti inchida pleoapele.
Cea mai enervanta si mai idioata lectie, din celelalte lectii idioate pe care le preda.
Si tu trebuie sa stai si sa asculti.
Uneori urasti scoala, nu-i asa?
Urasti privirile baietilor din spate fixate pe tine, zgomotul pixului colegului din dreapta, tabla murdara si mirosul de burete imbacsit, frigul de afara, inconfortul propriu, timpul care abia trece...

Ce ai putea face ca sa mai destinzi atmosfera? Ce sa mai scrii la spatele caietului? La ce versuri sa te mai gandesti? Amintirea carui tip sa iti mai vina in minte? Cate regrete sa mai ai ca nu mai e vacanta? Cum sa faci sa uiti ca n-ai bani si implicit nici tigari, mancare sau guma de mestecat? Cate planuri de weekend sa mai inventezi? Ce scuze sa le mai bagi alor tai? La ce sa te mai gandesti cand toate aceste subiecte sunt practic epuizate din secunda urmatoare celeia in care profesorul s-a asezat la catedra?

Si totusi astepti, din cand in cand privesti ceasul. Timpul trece atat de greu!!!
Ce naiba?? In alte momente nici nu stii cand zboara.

Hai sa ne gandim cum ar arata profa cheala. Te bufneste rasul, ii impartasesti gluma si colegei de banca, radeti amandoua pe infundate, ca sa nu cumva sa ii vina profei ideea sa va intrebe de ce radeti.

V-ati potolit, a fost buna gluma. Acum hai s-o "vanam" pe profa. Ce perle scoate. Cacat, azi e atenta, azi nu zice tampenii. Buuuun, deci caterinca de profa iese din discutie.

Plictiseala, plictiseala. A mai trecut un minut. UN MINUT?!? VA BATETI JOC DE MINE?!

Te scufunzi la loc in starea de plictiseala. Somnul dulce iar se prelinge pe genele tale...iti aduci aminte de un episod din Tom si Jerry in care lui Tom ii era atat de somn incat a incercat sa isi tina ochii deschisi folosind scobitori. N-a mers. Incerci sa ii povestesti faza colegei de banca, dar te intrerupe profa. Te abtii de la vreun comentariu si in concluzie, taci.

A mai trecut un minut...sau doua...
Dintr-o data se aude o voce exasperata de undeva din spate: "Doamna...s-a sunat"

[Cor de ingerasi, urale, confetti, aplauze]
Multumesc Doamne ca ai inventat pauzele!!!

S-a sunat deci. Hanoracul, telefonul, pachetul de tigari (in cazul in care ai) si ai plecat afara.

Ah...10 minute de liniste.
"Ce ora avem acum?"

Ore, minute, secunde...

2009-10-05T20:59:00.004+03:00

Soare, mare, vară...
Toate au trecut incredibil de repede.
Ce ciudat, iar am ajuns în luna octombrie.
Încă e cald afară, dar cât timp va mai dura? Nu mult...asta e sigur.

Totuşi e ca un nou început. Dintr-o dată sunt alte obiceiuri, alţi prieteni, alte locuri, alte feţe. Şi totuşi e doar un alt an şcolar.

Dar nu, acum e diferit. Acum sunt mai fericită decât am fost vreodată.

Oare cât va mai dura starea asta bună? De obicei nu ţine prea mult, dar de o lună jumate' totul e perfect.

Poate că acum nu se va termina...

Magia de toamnă e răspândită peste tot. Vagi amintiri de acum un an par să se suprapună pe momente asemănătoare care se întâmplă acum. Tot ce a fost se estompează şi rămâne mult loc care abia aşteaptă să fie umplut de lucruri frumoase, de momente perfecte, de...de...el?

El...da...el e unul dintre motivele principale ale stării mele de fericire.
E un sentiment ciudat, de fapt. Ceva ce nu am mai simţit până acum. E replica mea favorită dar despre care ştiam că nu se va îndeplini niciodată. O replică pe care am tot spus-o...şi am tot repetat-o...şi care mi-am dorit să fie adevarată. Dar mereu încercam să fiu realistă, să conştientizez că "pentru totdeauna" nu există. Dar acum e altfel. Acum sunt sigură că există. "Pentru totdeauna" pare acum ceva posibil, sigur chiar.

E un sentiment ciudat, aşa cum am mai spus. În mintea mea mai există o voce, undeva departe care îmi spune să nu îmi fac iluzii deşarte. Să nu îmi pun toate speranţele în ceva efemer. Dar acum nu o mai aud. E prea departe...e...estompată...

N-am cum s-o mai ascult. Nu cu el lângă mine...El care face timpul să stea în loc, săruturile să dureze o veşnicie, resursele iubirii să nu se termine.

Poate nu va dura o veşnicie...Poate că durează doar de câteva clipe. Timpul e ceva relativ acum. Nu mai există ore, minute, secunde. Există doar el, care dilată orice unitate de măsură a timpului în cea mai lungă secundă...o secundă care durează o eternitate.

Şi ce dacă se va termina cândva? Noi doi tot o să fi petrecut o eternitate împreună. O secundă infnită, perfectă, interminabilă, de neînlocuit.

Cea mai frumoasă zi?

2009-09-12T00:14:00.004+03:00

Trezeşte-te dimineaţă chior de somn şi fii hotărât să duci nişte poze la developat pentru că este ultima zi când i le mai poţi da. Îmbracă-te frumos şi pleacă la Auchan.

Lumea se uită la tine ca la un drogat pentru că de somn nu prea ţii ochii deschişi. La Auchan nu au centru de developat poze.

Adu-ţi aminte că la o staţie de casa ta există un astfel de centru. Fă-ţi griji că pozele vor fi gata în două zile şi că nu vei mai avea timp să i le dai.

Află apoi că sunt gata în 10 minute.

Mergi la bancomat să scoţi bani, încercând să uiţi câţi bani o să dai pe şase poze, din care două A4.

Stai la coadă după o tanti care îşi plăteşte toate facturile. Ia pozele. Dă-le banii.

Hotărăşte-te să mănânci sarmale.

Îţi cade paharul cu smântână pe jos. Înjură puţin.

Grăbeşte-te să ieşi din bloc. Întâlneşte-te cu el. Leşină pe o bancă. El merge pe skate.

Adu-ţi aminte că ai role. Mergi să îţi iei rolele. Du-te la mama ta la serviciu să îi ceri bani.

După ce îţi dă bani mergeţi în parc. Oboseşte. Urcă trepte. Prinde 60 km/oră în pantă. Bea apă.

Sărută-l. Hotărăşte-te să mergeţi să beţi cafea.

Opreşte-te la un centru de biciclete pentru ca el să îşi ungă roţile de la skate cu vaselină.

Aşteaptă zece minute interminabile în care el pare absolut fascinat de ceea ce face. Plictiseşte-te.

Vezi o bicicletă adorabilă pe care ţi-o doreşti de ziua ta, chiar dacă tu nu prea mergi pe bicicletă.

Ridică-te în sfârşit, şi mergeţi să beţi cafea.

Ajungi acolo şi comandă două caffe latte.

Prinde-ţi rolele în trepte în timp ce urci. Bea cafea.

Cumpără cartofi prăjiţi cu multă maioneză.

Mănâncă-i cu poftă ştiind că o să-ţi fie rău. Plecaţi înspre casă.

Te sună mama şi îţi zice să te grăbeşti. Sărută-l de rămas-bun. Sărută-l din nou. Şi din nou.

Ajungi acasă mai repede decât se aştepta mama ta. Fă un duş. Îmbracă-te repede.

Fugi spre teatru. Ajungeţi prea târziu şi nu mai intraţi. Bea Aspirină efervescentă. Ţi se face rău.

Încerci să nu te mai gândeşti la ea dar stomacul nu prea te ascultă.

Mergi înspre Romană. Apoi înspre TNB. Apoi înspre Spring Time. Apoi înspre Lipscani.

Apoi din nou spre TNB. în final, spre Rosetti. Doreşte-ţi o ţigară. Tata opreşte lângă voi.

Vă urcaţi în maşină. Rămâi acasă pentru că ei merg până la magazin. Fumezi o ţigară.

Îţi e greaţă şi simţi că cineva bate un cui în capul tău. Îţi e rău. Abia mai ţii ochii deschişi.

Părinţii îţi aduc chips-uri. Îmbracă-te în pijamale şi bagă-te în pat. Savurează chips-urile.

Ei se duc la culcare. Citeşte reviste vechi de acum patru ani. Gândeşte-te cum să furi vreo trei ţigări fără să se prindă.

Schimbă-ţi statusul pe mess. Postează ceva pe blog. Du-te să dormi.

Noapte bună?

Tuborg Green Fest

2009-09-07T18:52:00.004+03:00

Trei zile de Green Fest care au semănat foarte mult cu zilele din Vamă. Adică muzică şi foarte multă lume.
În prima seară a fost totul ok, exceptând faptul că eu n-am putut să beau din cauză că luam antibiotice. Mă rog, am luat câteva guri de vodkă (evident, ca să nu mor de sete O:-) :D). M-am întâlnit cu domnul Adi de care îmi era suuuuper dor (apropo, te iubesc :x) şi cu multă lume de la Simeria şi cu şi mai multă lume din Vamă. Aaa şi cu Jahjah, chestia drăguţă care mi-a dat voie să-l înregistrez când zice "MORE ROŞU". A fost concertul Şuie...nu mă prea omor după Şuie de fapt...doar piesa aia cu "Pentru că sunetul ajunge din difuzoare până-n sânge, pentru că inima ta moare atunci când sunetul dispare". Mă rog, a fost ok prima seară.

A doua seară au cântat Guano Apes şi cam tot concertul am stat DEPARTE de pogo şi am aşteptat Lords Of The Boards. A fost tare. Apoi am plecat spre casă cu Yoana şi Adi şi Adi şi arătat talentele culinare şi ne-a făcut la două dimineaţa cea mai bună şi picantă mâncărică de cartofi. Şi am mâncat aproape un castron întreg de fasole bătută. În timpul ăsta afară ploua răăăău şi fulgera şi tuna şi probabil noi deja dormeam.

În a treia zi urma să cânte Viţa de Vie şi afară ploua. Nu rău, dar totuşi ploua. Pe site-ul Green Fest scrie MARE că nu e voie cu umbrele, deci ce naiba, nu era să car umbrela degeaba. (Evident, oamenii, atunci când plouă, îşi doresc să se bată cu umbrelele, e logic.) Mă rog, pe jos era o mocirlă imensă, şi eu, inteligentă de fel, îmi luasem converşi în picioare. Converşi care mai apoi se simţeau ca râul Strei.

Concertul în sine a fost genial şi la un moment dat chiar nu mai conta că plouă. Iubesc Viţa de Vie. Drumul spre casă cu metroul a fost foarte tare, cam jumate' din metrou era plin de noroi până la genunchi şi lumea care nu era se uita foarte dubios la noi. Dar a fost fun :)).

Şi azi am avut revelaţia că mai e fix o săptămână până când începe şcoala...şi îmi e dor de şcoală dar nu vreau să se termine vacanţa...

Me loves him :x

Summer 2009

2009-08-31T23:32:00.004+03:00

Azi a fost ultima zi de vară, o zi care, în viziunea mea, nu ar trebui să fie ploioasă. Dar aşa a fost. Toamna s-a grăbit, aşa cum face de obicei, deşi anul trecut a întârziat tare mult.

Nu îmi pare rău, ca în alţi ani, în care dacă aş fi ştiut că pot face ceva să opresc sfârşitul verii, aş fi implorat şi în genunchi.

Nu o să uit vara asta niciodată. Şi îmi dau seama, ca de obicei, mult prea târziu, că puteam să mă bucur şi mai mult de fiecare moment. Dar totuşi e ok.

Vara asta a fost o înşiruire de evenimente, oameni şi amintiri. Ca cel mai preţios colier din lume. Perlă după perlă.

Nu e ceva ce multă lume poate înţelege...poate totuşi e doar senzaţia de la sfârşitul fiecărei veri, partea cu "nu o să uit vara asta niciodată". Poate vara viitoare va fi mult mai frumoasă. Poate voi uita vara asta peste câţiva ani. Dar deocamdată...cel puţin până vara viitoare, amintirea vacanţei ăsteia va fi cu mine tot timpul. În fiecare zi...fiecare oră...fiecare minut şi, poate, fiecare secundă. Sau poate nu va fi totul chiar atât de exact.

În fine...ce s-o mai tot lungim...o să-mi fie dor de mare. Şi de stele...şi de chestiile drăguţe. Şi de Adi. Şi de Jahjah şi de Ioana (chiar dacă o să o văd în fiecare zi...o să îmi fie dor de ea...Ioana la mare adică). Şi evident, de Magda şi Dănuţ. De Bianca. De nebunii din Simeria. De cafeaua de dimineaţă băută în cerc în faţa cantinei, cu cele mai obosite feţe din câte există. De "Toci" pe balcon. De baie în mare noaptea...de Nudy Bar. De Mircea şi Florin. De Argentina şi Ioana. De răsăritul de soare. De bere la pet. De mers cu trenul. De restaurantul trenului şi cafea cu Edi. De glumele cu Flavia. De Toto care îmi strica dimineţile (RĂU). De Trompi cu paiul, în Simeria cu Mafy. De "Călătorul prin ploaie". De noi, pe scenă. De noi morţi de emoţii înainte de spectacol. De vrăbiuţele care mi-au mâncat jumate' din sandwich în gară în Braşov. De singura beţie cu Blanca. De duşul din Simeria unde m-a usturat toată pielea cum nu m-a usturat niciodată (reglaţi-vă boilerele vă implor!!). De spaghete...de shuberek...de limonadă....de vară. Ah...la naiba...o să-mi fie dor de tot.

O ţigară bună. Răceală de august

2009-08-30T17:11:00.003+03:00

Ceai de muşeţel, sirop de tuse, picături de nas şi un teanc mare cu şerveţele.
Ruladă de căpşuni, gumă de mestecat, apă plată şi struguri.

De ce fix azi trebuia să răcesc??
Şi de ce fix azi, când mă ustură în gât şi tuşesc ca ultimul boşorog de 80 de ani, trebuie să am parte de ţigări proaste? De ce fix azi nu am bani ca să îmi cumpăr ceva bun, şi trebuie să fumez ţigări din foiţe, FĂRĂ FILTRU?? Cu ce am greşit?!?

Afară e destul de înnorat...
Ei bine...în fond...nu e nimic rău în faptul că sunt răcită, am toate scuzele să rămân în casă, să stau pe mess şi să mă joc Heroes 3. Daa...sunt blocată în secolul trecut cu jocul ăla, nu e nevoie să-mi spuneţi.
Şi totuşi...cer atât de mult? O amărâtă de ţigară bună??

Te iubesc

2009-08-26T23:22:00.004+03:00

Nu mă aşteptam să mai vad marea anul ăsta încă o dată. Şi apoi, într-o fracţiune de secundă m-am trezit că îmi fac bagajele şi că mă pregătesc să plec a doua zi dimineaţa.
Şi am ajuns acolo. Acolo unde l-am cunoscut pe el. Tipul care arăta atât de bine doar în blugi facând chetă pentru vodkă, pe stradă în Vamă. Bine...nu se poate spune că realitatea era ceva clar pentru mine la ora aia, dar momentul apariţiei lui a fost ca în filmele alea americane proaste, când persoana respectivă e înconjurată de o ceaţă roz şi pufoasă. Cam aşa îl vedeam eu pe el când ţipam că mai vreau tequilla. Apoi m-a sărutat. Şi ceaţa roz şi pufoasă s-a întins peste tot.
Apoi am adormit undeva pe scări şi el m-a mutat la o masa în bar. Şi m-am trezit. Apoi cineva a pus "American Woman" şi noi doi dansam pe mese. A fost incredibil. De obicei m-aş întreba dacă nu or să mă dea afara dacă dansez pe mese...dar, ciudat, nu-mi prea păsa. Deci, dansam pe mese pe "American Woman". Şi îmi dădeam seama atunci de o chestie...mâine nu va mai fi la fel. Mâine nu va ştii cine eram. Mâine va uita că a dansat cu mine, că m-a sărutat, că mi-a cumpărat tequilla. "Ok, deci ăsta e un fel de one night stand", cam aşa mă gândeam eu, chinuindu-mă să nu-mi fac iluzii, să uit că îmi place atât de mult, să uit că...mă îndrăgosteam de el. El a adormit la un moment dat, pe o masă şi eu am plecat să văd răsăritul de soare. "Nu te mai gândi la el, nu te mai gândi la el!". Până a doua zi...când...
Ne-am întâlnit şi incredibil, nu uitase chiar complet ce făcuse aseară. Şi m-a sărutat din nou. ("Uau, înseamnă că lui chiar îi place de mine?") În concluzie nu m-am mai putut abţine şi m-am îndrăgostit de el. Ce altceva puteam face? E activitatea mea numărul unu. Să mă îndrăgostesc. Non-stop.

Deci...m-am îndrăgostit de el...şi...incredibil...şi el de mine.

Vama Veche

2009-08-26T00:15:00.003+03:00

Tequilla, Chestii Drăguţe, marea şi multe ţigări.
Dans pe mese pe American Woman, covrigi şi răsărit de soare.
Foc de tabără, stand-up comedy, bere şi Stuf.
Cort, stele, el şi muzica.
Somn şi Yoanna care mă trezea că îi e foame (AŞA, ŞI?!?!?!?).
Râs isteric, Piraţi, semne şi struguri.
Cappy Tempo de piersici, Skittles şi tot felul de brichete străine.
2 măi şi ei care erau fraţi.
Pisici mici salvate de o moarte violentă (credem şi sperăm asta).
Valuri, frig şi foc de tabără.
Salvamar şi şniţel mâncat acolo cu Bob Dylan pe fundal.
Multe multe multe stele.
Autostop şi "Te rog, zi-mi că nu e tractorist! La naiba, e tractorist, hai."
Pe scurt...
Vama Veche.

My Super Holiday (And It's Not Over Yet)

2009-08-18T22:38:00.016+03:00

"Un fel de-a mai lungi

Cea mai frumoasă zi
Ar fi dacă am mai putea minţi...
Ai da ceasul înapoi...
Ai fierbe două ouă moi
Mi-ai spune că-n casă suntem doar noi..."

Nu a fost o zi în care să nu râd. Până şi scurtele perioade petrecute în Bucureşti au fost geniale. Am fost la Bran două zile, în iunie, cu Yoana. Ei bine...aici am jucat toci :)) şi pot spune că a fost începutul de vacanţă perfect.
Apoi au fost câteva zile (sau erau săptămâni?) petrecute în Bucureşti în care am fost prin oraş, am fumat Pall Mall Menthol şi am băut Frozito Choco. Au fost petreceri în pijamale, nopţi nedormite, vise şi idei mărturisite pe balcon şi micul-dejun servit intr-un mod perfect (jur) de Blanca.
Apoi am plecat la mare. Cu Magda, Dan, Yoana şi tata. "Întoarcerea acasă" aşa cum am numit-o eu. Vă daţi seama ce a fost acolo =)) ăăă...pe scurt: alcool, ciorba, alcool, ţigări, Vamă, Piraţi, 2 Mai, Nudy Bar, Tanti Lili, Mircea & Florin, The Doors de 1 milion de ori (când intră Magda într-un loc, lumea pune The Doors), Guns'n'Roses, baie în mare la miezul nopţii pe lună plină, baie în mare pe ploaie :)), Breezer, Breezer, Breezer, caşcaval pane, alcool, ţigări, răsărit de soare (vreo şase), răsărit de soare nereuşit =)) (soarele răsărise de mult, şi noi aşteptam încă, binee...nu se vedea de nori :P), muuuuult parizer, plimbări pe dig, săruturi şi îmbrăţişări, shuberek, oră de ajuns în 2 Mai, evadări din casă...chestii de-astea :)). Au fost două săptămâni pe care n-o să le uit niciodată :))
Apoi am mai stat în Bucureşti patru zile (cred) şi am plecat la Simeria cu Edi, Flavia, Blanky, Toto şi Dna Mirea (profa de română) ca să jucăm în sfârşit piesa pe care o repetam din februarie. La Simeria a fost un simpozion de creaţie unde am avut meniu lacto-vegetarian şi totul era făcut din soia. Am avut grupe de discuţii, ateliere şi focuri de tabără. Am stat cu cortul şi am răguşit (evident). Am jucat piesa şi m-am simţit genial. M-a scos Mafy la un Trompi cu paiul în sat în Simeria =)) şi am făcut băi în Strei. Şi duş împreună =)) (fetele). Şi am mâncat soia cu morcovi(!!!!!!!!!!) dar oricum, mâncarea a fost bună, chiar dacă eram în sevraj din lipsă de carne =)). La sfârşit evident că am plâns şi abia aştept tabăra de la anul. Noile sticks-uri sărate, acum cu sare!!
Hm...ce s-a mai întâmplat după Simeria...AA! Am evadat din Simeria în Braşov unde am stat două zile la Bianca. Şi când trebuia să mă întorc am pierdut trenul :)) Şi mă panicasem singură în gară în Braşov şi doamna de la bilete a zis că ce să-mi facă dacă sunt îndrăgostită :)). Şi am ajuns din nou acasă.
Au venit din Germania verişoarele mele Denisa şi Alice şi Nanu şi Nana (adică Naşii) şi am plecat iar la mare, unde nu a fost la fel de WILD ca în iulie dar a fost drăguţ :D Mi-e dor de ele deja :(
Şi am ajuns deja în luna august...şi nu ştiu ce o să se mai întâmple, dar până acum, asta a fost cea mai frumoasă vară!

IUNIE

IULIE

2 Mai - Vama Veche

Simeria

August
Vama Veche

Bucureşti

My friends :)

2009-08-16T13:58:00.007+03:00

Postul ăsta este despre my closest friends.
Nu există vreo ordine, îi iau aşa cum îmi vin în minte:

Blanca

Pe Blanky o ştiu din clasa aV-a şi de atunci au fost vreo 2 tentative de prietenie, până în clasa a VII-a când ne-am certat foarte rău :"> (vina mea în mare parte) şi nu ne-am mai vorbit până la sfârşitul clasei a VIII-a. Totuşi prietenia noastră a început din nou abia prin martie în clasa a IX-a.
Blanca e genul de fată care mă iubeşte necondiţionat şi care are grija de mine în toate momentele mele de rătăcire :)) Ca să fiu sinceră, nu ştiu ce m-aş face fără ea. Mereu a fost alături de mine când am avut nevoie şi mereu a avut grijă să mă bine-dispună. Niciodată nu se îmbată cu mine!!!! Eu mă fac varză şi ea mă îmbracă în pijamale şi mă duce în pat. :)) Blanca face compuneri kilometrice la română şi are un joc genial pe telefon. O iubesc :x

Maggy

Maggy a fost my best friend din clasa aIII-a până în clasa aIX-a când s-a mutat la Iaşi. (she still is my best friend). Magda...ce aş putea zice despre ea? O să fim prietene toată viaţa :D Şi o să mergem în Vamă until we die. Maggy e genul care se distrează în orice fel de situaţie. Deşi ea e tipa relaxată total şi eu sunt aia băgată în priză. Deşi acum ne vedem doar în timpul verii tot ne distrăm şi facem aceleaşi glume idioate, la care nimeni nu ar râde probabil. Dar suntem geniale. Suntem în stare să ne îmbătăm cu oriceeee găsim. Şi we party hard. Magda îmi şterge parchetul cu şerveţele umede în timp ce râde ca o nebună. Maggy are mereu sfaturi bune şi practice şi e p hippioată incurabilă. (o să mă omoare că am făcut-o "hippioată"). O iubeeesc.

Yoanna

Yoannaaaa...uhm :-? ne distrăm genial împreună. Suntem obsedate de Vamăăăăă şi ne-am îmbăta cu orice găsim. Avem glume idioate şi amândouă avem jurnal şi alte mii de caieţele cu desene şi chestii scrise. Când ne îmbătăm vorbim în engleză =)) şi de obicei ne doare pragul. Îmi plac serile în care zicem că "Azi nu bem, azi stăm cuminţi şi facem un party în pijamale adevărat, cu make-up 3 ore, şi filme ca "Pretty Woman" şi cu momente în care amaândouă citim şi suntem cufundate în propriile gânduri. Pe Yoanna mereu o bat la Toci (joc de gândire maaaaaximă =)) ) şi ea mereu mă bate la Whist. Şi mereu răsuceşte cuţitul în rană. Mda. :)) Cad şobolani de pe bloc şi la întrebarea "Blond, şaten, roşcat sau brunet?" noi răspundem "DA!"

Ioana Joiana (a.k.a. Dudaaa)

Habar n-am cum ne-am cunoscut, dar cert e că ne ştim de foarte foarte mult timp. Iniţial nu prea ne înţelegeam, dar eram mici şi proaste atunci. Când eram eu în clasa aVIII-a ne întâlneam şi dansam all day long. Acum facem chestii mai inteligente =)) gen...SALIVĂM LA DAVE DAYS :)))) şi facem karaoke. E absolut adorabilă şi mereu MEREU a făcut mishto de băieţii de care mi-a plăcut mie. N-am înţeles niciodată de ce...dar, anyway, IT'S PAYBACK TIME! >:) MWAHAHAHHAHAHAHAA. Te iubesc Joiano.

Ştefan

My best male friend :> Îl ştiu din clasa întâi dar el zice că am fost şi la grădiniţă împreună, deşi eu nu-mi amintesc. Noi doi n-avem niciodată bani, dar mereu facem rost, mă hrăneşte cu sandwich-uri şi ne distrăm împreună super bine. Iarna vine la mine dimineaţă să bem cafeluţa şi după aia plecăm la şcoală. Acum că e vacanţă n-o să-l mai văd atât de des pentru că el nu locuieşte în Bucureşti, dar nu are nimic, recuperăm noi tot timpul pierdut la un moment dat. Luv him.

Ina (Balerina, Măslina, Motorina, etc)

E persoana cu care râd încontinuu. Adică noi oricât de triste şi nervoase am fi, tot găsim ceva de care să râdem ca ultimele nebune :)) Ina are cel mai luuuung păăăăăar :)) Şi nush... Ina e Ina...e unică :)) Aaa.. şi pe Ina n-ai cum să n-o iubeşti!

Graphics

2009-08-07T13:44:00.004+03:00

Pentru că plouă...

2009-07-02T14:38:00.003+03:00

Plouă. În luna iulie. Ploaie torenţială.
E ciudat să plouă aşa acum. Când m-am trezit azi dimineaţă nu înţelegeam foarte bine ce se întâmplă.
M-a trezit telefonul. Vibra de undeva din pat. Visam că mama mă conectase la un aparat legat de picior care vibra. Apoi mi-am dat seama că de fapt e telefonul.
Aveam planuri pentru ziua de azi. Dar aşa...dacă plouă...stau în casă.

Stau în camera mea, în pat, cu laptopul în braţe şi ascult Placebo.
Picaturile de ploaie se lovesc de geamul meu şi dezordinea veşnică din cameră mă linişteşte.
Nu-mi place să îmi fac ordine în cameră. Îi stric farmecul. Pe birou sunt trântite două genţi şi nişte haine. Pe noptieră am o farfurie cu biscuiţi cu cremă de ciocolată şi un pahar mare cu ceai. Ăsta fusese micul meu dejun. Perdeaua roz face camera să pară roz. Oricum este roz...un perete este roz. Încă doi pereţi sunt mov. Şi unul este alb. Îmi iubesc patul. E cel mai confortabil pat din lume. E al meu. Martinică Mahjong e lângă mine în pat. E cu mine în pat în fiecare noapte, de fapt. E ursuleţul meu. Şi pe el îl iubesc.

Lângă pat, pe jos am o sticlă cu apă, un prelungitor şi jurnalul. Iubesc într-un fel zilele astea în care ştiu că dacă nu vreau, nu trebuie să fac nimic. Pot să lenevesc toată ziua fără să am vreo activitate.

Dar îmi lipseşte totuşi o ţigară. Trebuie doar să aştept să rămân singură.
O să mă duc pe balcon şi o să fumez o ţigară savurând fiecare fum.

În curând o să plec la mare. O să plec la mare cu prietenii mei şi cu tata. O să stăm cu cortul. În 2 Mai. Nopţile vor fi în 2 Mai iar zilele în Vamă.

Ah...Vama. Cât de dor îmi poate fi de ea. De nisip, de plajă, de apă. De muzică.
De lumea de acolo.

Dar încă sunt acasă. Şi încă plouă.
Ciudată ploaie pentru luna iulie...
Dar îmi place...
Azi nu trebuie să fac nimic...nici măcar nu trebuie să mă îmbrac.

Axl Rose stă perfect pe mine. Pe un fundal negru. Cu mâneci scurte. Tricoul cu Axl...lenjeria şi o pereche de şosete.

Genial.

Dedicaţie

2009-06-24T13:57:00.005+03:00

Merg pe strada aglomerată şi ascult o melodie care îmi este dedicată de cineva drag. O ascult şi pare că părăsesc lumea în care mă aflu. Mă desprind de pământ şi plutesc deasupra lui. Ca o fantomă...ca ceva ce nu va mai exista mult. Totuşi acea melodie mă ţine în viaţă, îmi dă speranţă şi mă face să visez. Ce ciudat...la ce să mai visez? Mai există ceva ce pot obţine? Mai există ceva pentru mine?

Oamenii par să nu mă observe, trec pe lângă mine fără să-mi arunce vreo privire. Eu continui să merg, nici eu nu-i observ pe ei.

Mă întorc să văd ce este în urma mea. Văd o fetiţă care aleargă şi se aşează pe fiecare bancă în aşteptarea părinţilor care merg prea încet. Aşa eram şi eu cândva...oare?

Merg...merg...
Melodia reîncepe. Aceleaşi versuri...aceeaşi linie melodică...este cântecul meu. El, cel care cântă a compus-o pentru mine, deşi nu mă cunoaşte. O cântă pentru mine...
Doar pentru mine...

O să răman fără baterie...ce se va întâmpla dacă melodia se opreşte?

Poate voi atinge din nou solul...sau poate voi rămâne suspendată în aer, aşteptând ca cineva să dea din nou play. Să reînceapă melodia...

Summer theme

2009-06-05T13:14:00.005+03:00

Kate Nash - Nicest Thing

Laura Marling - Alas I Cannot Swim

Ce e cool şi trendy :>

2009-06-03T18:13:00.003+03:00

Ce e cool în ziua de azi? Nu e foarte greu de ghicit, nu? Să fii emo sau scene, scene mai ales că e mai nou, deci mai trendy.

Ce trebuie să ai ca să fii scene? Păi e o lista destul de lungă, trebuie să îţi placă multe chestii şi să fii pur şi simplu cool.

1. Trebuie să ai o obsesie de desene animate, în genul Hello Kitty sau Skelanimals sau Gloomy Bear sau alte animăluţe care mai plac şi copiilor de 4 ani.
2. Cel puţin o pereche de Converşi!
3. Machiaj negru în jurul ochilor (mult machiaj, să se vadă că ai creion şi rimel)
4. [opţional] Şuviţe de păr vopsite în toate culorile (roz şi mov în mod special)
5. Să foloseşti cuvântul "gen" de 124128219478192813 ori pe minut.
6. Să ai senzaţia că eşti "famous" doar pentru că ai 1000 de views-uri pe hi5 şi ţi-a zis una că arăţi naşpa.
7. Bineînţeles, aia care ţi-a zis că arăţi naşpa este o "hater" şi cum "haters make you famous", evident, TU eşti famous. Bună concluzie.
8. Să ai placa de păr încălzită non stop, că Doamne fereşte se poate încreţi vreun fir de păr!
9. Părul trebuie să fie perfect drept să nu existe vreun firicel care să stea altfel.
10. Cărarea pe o parte e deja indiscutabilă. Ce naiba, nu mai suntem în 1900 toamna când femeile nu ştiau să-şi facă părul decât cărare pe mijloc sau alte coafuri considerate de "scene" oribile.
11. Printre hobby-uri trebuie să se numere şi fotografia, chiar dacă toate pozele sunt făcute cu telefonul şi de obicei cuprind o singură parte a corpului, şi anume jumătate de faţă. Nu contează că noi n-avem nicio treabă cu pozele artistice, dar nu contează! Ne place fotografia! Clar!
12. Muzica pe care o asculţi neapărat să fie rock, sau o încercare de rock, dar neapărat rock actual, în niciun caz ceva mai vechi, că se strică imaginea! Pe lângă rock e musai sa adori D'n'B.
13. Să te îmbraci cât mai colorat, aproape kitch (dacă nu e chiar kitch) să susţii că citeşti, să mergi prin pub-uri să "o arzi" cât mai mult pe-afară cu o gaşcă ce pare trasă la indigo.

Şi lista ar putea continua...dar nu-mi pierd timpul chiar atât de mult scriind chestii de genul ăsta!

N-aţi înţeles...

2009-05-13T01:00:00.002+03:00

Mi-e somn mi-e somn mi-e somn.
Dar mi-e prea lene să plec de la computer.

Şi am în minte nişte versuri...

"Şi mai e ceva, ştii că iarna tu eşti marea mea!"

POATE VARA ASTA CHIAR MA ÎNDRĂGOSTESC!!! :))

adică...aşa...frumos, ca în filmele americane. Mda...poate o să vină şi partea aia cândva.

Colaje de poze

2009-05-12T22:03:00.003+03:00

Astea sunt niste poze adunate de pe net all put together :D

Scrisoare pentru mare

2009-05-12T17:22:00.004+03:00

E cald!!! E aşa de cald încât îmi vine să dorm!
Nu...pe bune acum...parcă toată lumea a intrat în hibernare.
Păi nu urlam noi în ianuarie că vrem vară?? Ei...iată că a venit. E aici, ni se arată în fiecare zi. Şi noi ce facem? Păi e logic. Ne închidem în casă. Foarte tare...

Lasă mă că vine vacanţa şi ne tirăm toţi la mare ca să mai uităm puţin de Bucureşti şi de toate rahaturile lui.

Vine vacanţa şi nu mă mai vedeţi!! O să fiu în 2 mai, căutaţi-mă şi prin Vamă. Acolo o să fiu, ca să scap de voi băi adormiţilor!!

-------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------

Draga mea plajă,

Te rog primeşte-mă şi anul ăsta în chirie la tine, pentru că soarele de aici îmi tot zice să plec. Şi dacă mă roagă atât de frumos, cum aş putea să nu-i fac pe plac? O să plec...o să vin la tine! Anunţ-o şi pe Mare că mă întorc. Şi rezervă-mi o bere. Rece. Hai că vin...mai aşteaptă-mă puţin.

Mi-e dor de tine şi abia aştept să te văd.

Cu mult drag,
Bogdana.

Poveste

2009-05-03T15:39:00.003+03:00

V-aţi gândit vreodată că fiecare om are povestea lui? Ca un fel de basm? Că aşa este si viaţa? O poveste frumoasă sau nu, cu foarte multe detalii şi personaje? Cu oameni care au ieşit din poveste, şi alţii care vor rămâne până la sfârşitul ei. Personaje pozitive şi negative, ajutoare, prieteni. Iubire, ură, fericire, tristeţe, zâmbete şi lacrimi. Viaţa e ca un munte. Cu suişuri şi coborâşuri, mereu, mereu.

Şi toţi avem povestea noastră, visele noastre, amintirile noastre, dorinţele noastre. Pentru fiecare dintre noi propria persoană primează. În jurul unui "eu" se învârte povestea fiecăruia, şi fiecare o vede din perspectiva sa.

Nu e ciudat cum lumea a creat atât de multe poveşti? Şi nu e şi mai ciudat că ne pasă doar de povestea noastră?

Balonas de sapun

2009-05-01T11:19:00.005+03:00

Traim intr-un oras mare, zgomotos, energic, plin de viata. Mereu se intampla ceva, mereu va fi ceva nou de descoperit. Noaptea tarziu, inca mai poti auzi masinile circuland.
Cu totii stiti strazile din centru. De altfel, cele mai frumoase si cele mai interesante.
Imaginati-va ca va plimbati pe acolo si dintr-o data va transformati intr-un balonas de sapun. Viata voastra s-a scurtat radical, viata voastra mai dureaza pana la urmatorul obiect solid pe care il veti atinge.

Si daca...am deveni vreodata o fiinta ce traieste putin? Sa zicem ca inca am gandi ca un om. Inca ar exista nevoia disperata de prietenie, de iubire, de apropiere. Ce am face?

Cum sa-si gaseasca un balon de sapun partenera cand poate el este singurul balon de sapun din zona? El se va lovi in nici doua minute de un perete, si va disparea.

Sau un fluture? Un fluture care din greseala a intrat in casa unui om. Si acest om, plecand in vacanta a inchis geamurile, iar fluturele nu mai poate iesi. Cum isi va gasi el iubita cand este singurul fluture din zona? In cateva zile va muri, fara sa o fi cunoscut pe aleasa inimii lui.

Dar noi, oamenii? Noi suntem atat de multi, dar mereu spunem ca suntem singuri, ca nu gasim pe nimeni, ca noi nu gasim iubirea. Dar oare, o cautam suficient de mult?
Ganditi-va cat timp avem noi la dispozitie comparativ cu un balon de sapun. Ganditi-va cum ne ingropam in alte griji si sentimente care nu vor mai conta peste doi ani. De ce trebuie sa ne consumam urand pe cineva? De ce trebuie sa ne consumam chinuindu-ne se facem viata urata cuiva? Merita? Poate nu.
Poate ar trebui sa lasam ura si dispretul la o parte, sa uitam toate lucrurile rele care ni s-au intamplat, nu sa-i iertam pe cei ce le-au facut, doar sa incercam sa uitam. Poate atunci si ei ar incerca sa se schimbe. Poate toti am avea acelasi scop pe care l-au avut balonul de sapun si fluturele. Dar noi suntem liberi. Noi suntem liberi sa vedem toata lumea, sa cunoastem fiecare lucru. Cautati iubirea, gasiti-o, apreciati-o, este cel mai frumos sentiment din cate exista.

How they love us.

2009-04-27T16:37:00.004+03:00

[o chestie foarte draguta gasita pe internet. nu e scrisa de mine. read it]

1.
Girls:
If any guys gets fresh with you, slap him.
2.
Guys
If any girl slaps you, her intentions are still good.
3.
Guys & Girls
Close your eyes when kissing, it is rude to stare.
Article 3:
The Commandments
1.
Thou shall not squeeze
too hard.
2.
Thou shall not ask for a kiss,
but take one.
3.
Thou shall kiss
at every opportunity.

Here are a few reasons
why guys like girls:
1.
They will always smell good
even if its just shampoo
2.
The way their heads always
find the right spot on our shoulder
3.
How cute they look when they sleep
4.
The ease in which they fit into our arms
5.
The way they kiss you and
all of a sudden everything
is right in the world
6.
How cute they are when they eat
7.
The way they take hours
to get dressed
but in the end
it makes it all worth while
8.
Because they are always
warm even when its minus 30 outside
9.
The way they look good
no matter what they wear
10.
The way they fish for compliments
even though you both know that you
think she's the most
beautiful thing on this earth
11.
How cute they are when they argue
12.
The way her hand always finds yours
13.
The way they smile
14.
The way you feel
when you see their name
on the call ID
after you just had a big fight
15.
The way she says
"let's not fight anymore"
even though you know that
an hour later....
16.
The way they kiss when
you do something nice for them
17.
The way they kiss you
when you say
"I love you"
18.
Actually ...
just the way they kiss you...
19.
The way they fall into your arms
when they cry
20.
Then the way they apologize
for crying over something that silly
21.
The way they hit you
and expect it to hurt
22.
Then the way they apologize
when it does hurt.
(even though we don't admit it)!
23.
The way they say
"I miss you"
24.
The way you miss them
25.
The way their tears
make you want to
change the world
so that it
doesn't hurt her anymore.....
Yet regardless
if you love them,
hate them,
wish they would die
or
know that you would die
without them ...
it matters not.

Because once in your life,
whatever they were to the world
they become everything to you.
When you look them in the eyes,
traveling to
the depths of their souls
and
you say a million things
without trace of a sound,
you know that your own life
is inevitable consumed
within the rhythmic beatings
of her very heart.
We love them for a million reasons,
No paper would do it justice.
It is a thing not of the mind
but of the heart.
A feeling.
Only felt.

Practica

2009-04-26T13:21:00.018+03:00

22-24 aprilie 2009 ---> Practică topografică
Protagonişti ---> elevii clasei aX-a din Liceul Waldorf, Bucureşti (Boogie, Blanky, Deea, Patricia, Marci, Silvia, Nicu, Sepi, Dani, Calin, Jean)
Profesor ---> Doamna Nicoleta Mihai, profesoară de geografie, fosta dirigintă a clasei noastre.
Locaţie: Valea Oltului, Masivul Cozia.
Altitudine: 1573 m

Am plecat miercuri dimineaţa, ne-a dus autocarul până la baza muntelui şi de acolo am început să urcăm. Ne-a luat 7 ore să ajungem în vârf, dar măcar priveliştea a meritat.
Chiar dacă n-am avut condiţii de 5 stele (cui îi trebuiau, anyway?!?) şi chiar dacă abia ne mişcăm acum din cauza febrei musculare, ne-am distrat super super bine şi aş face traseul ăsta încă o dată, oricând :)

CE TÂMPENII AM ZIS:

Marci: "Deschideti ma serpentina!!" (=deschideti trapa de la autocar)
Boogie: "Dati-mi si mie va rog paharuri!"

Blanky: "Fata ce faci cu periuta de dinti?!?"
Boogie: "Tu ce crezi?! Mi-o bag in cur!!"
Blanky: "Si cu paharul ce faci!?"
Boogie: "SI PE ALA!!"
Blanky: "Pe bune?! :|"

Boogie: "Bai am dat pasta de dinta pe masa!"
Jean: "Doamna am asa niste nervi ca v-as injura si pe dumneavoastra!!"

Marci: "Baaai ce-s alea 3 stele puse in linie dreapta??"
Dani: "Stai!! Stai ca stiu eu! E...e asta ma...asta care a murit acum... E ION DOLANESCU CANTA LA 3 VOCI!!!"

Boogie: "Bulbasaur treci in Pokeminge!"
Silvia: "Charizard, du-teeee"
Marci: "Pikachu, socul electric!!"
Boogie: "Rezista Pikachu, rezista"
Marci (incercand sa se urce in patul supraetajat care nu avea scara):
"aaaaaah"

Boogie, Silvia si Marci, ora 2 noaptea, mancau sandwichuri cu salam in pat :))

Boogie: "Baa.. ma culc"
Silvia: "CU CINE CU CINE?!?"
Boogie: "Cu Salam"

*Noi ne aflam in varful muntelui, in afara de noi nu mai era nimeni, ne pregateam sa ne plimbam prin jurul cabanei*
Blanky: "Doamna, imi iau si eu niste bani la mine ca poate gasim un magazin mai incolo"
Sepi (cu un manunchi de paie uscate in mana, se indrepta spre focul de tabara si urla la noi): "Nu va speriati maa, abia m-am ras ma duc sa aprind focul! Ar trebui sa faceti la fel!"

Toti: "SUNTEM IN LAS VEGAAAAAAAAAAS. VIVA LAS VEGAAAAAAAAAAAAAS!!!!"
si au mai fost...dar nu le mai stiu :))

<---- Ea e Julie, o soparla :x

Love blossom

2009-04-03T23:43:00.006+03:00

Fiecare zi de primăvară mă face mai fericită.
Fiecare crenguţă înmugurită mă face să zâmbesc.
Soarele care străluceşte vesel mă face să plutesc.

Dar lipseşte ceva.
Un mic detaliu care mi-ar face primăvara perfectă...

Tu.

Masacru în Mexic

2009-04-01T19:57:00.004+03:00

Într-o frumoasă zi foarte fierbinte de vară, într-un bar obscur din îndepărtatul Mexic, distracţia era în toi.
Un grup de bărbaţi transpiraţi, nebărbieriţi şi cu burţi mari se pregăteau să deschidă o altă sticlă de Tequilla. Erau deja ameţiţi în urma celorlalte trei deja băute, deci, foarte veseli.
Exact în momentul în care urmau să toarne shot-urile de băutură, uşa barului a fost lovită cu putere şi a căzut cu mult zgomot în praful negru de pe podeaua încăperii.
Din cauza soarelui din spate nu se putea distinge clar figura omului ce a intrat. Era înalt, părul lung până la umeri era prins într-o coadă la spate, era îmbrăcat în pantaloni negri, strâmţi, purta o geacă neagră cu ţinte, prafuită. În mâna dreaptă ţinea o carcasă de chitară, iar în stânga un pistol îndreptat spre cei din bar. Mai făcu un pas şi toată lumea l-a putut recunoaşte: era Antonio Banderas! "Unde e Bucho?" a mârâit el. Nimeni nu a răspuns.
Bărbaţii şi-au băut Tequilla şi au pornit ameninţători spre Marriachi al nostru. "Nu e niciun Bucho aici! Ce vrei?"
Pistolul lui Banderas s-a descărcat în cei din bar. Tequilla se făcuse roşie.
Antonio Banderas a ieşit în soare şi gândea astfel: "Filmările la "Desperado" s-au terminat de mult iar actorul ce-l interpreta pe Bucho îmi este prieten foarte bun. Oare nu sunt un criminal în serie? Sau oare am probleme psihice?! Nuu...nu cred! În plus, e atât de distractiv să fiu tipul sexy cu o chitară în mână..."

Mergea pe strada însorită căutând o frumoasă Salma Hayek sau mai bine zis, o Carolina pe care să o iubească pentru jumătate de oră în biblioteca ei. Dar n-a găsit-o aşa că a intrat într-un alt bar obscur duhnind a Tequilla, ca să îl caute pe Bucho...

[scrisă în ora de religie, ar trebui sa fie amuzantă, deci râdeţi!]

Zi de primavara

2009-03-19T10:09:00.006+02:00

Buna dimineata.

O alta dimineata de primavara (sau cel putin, aproape primavara).
Stefan si Blanca, au aparut ca in oricare alta dimineata cand tata e la Pitesti, sa bem cafeluta :>
O activitate foarte interesanta de altfel. Mai ales partea cu prepararea cafelei. Minunat.

E o atmosfera frumoasa. Si avem aceleasi ganduri, probleme si vise pe care le-am avut ieri. Deci, nimic nu s-a schimbat.

Am visat ciudat. Cand m-am trezit nu stiam unde sunt (din nou).

Sambata e concertul. Adica, Tiesto. Abia astept. O sa fie o destrabalare generala.

Pana sambata mai sunt doua zile si azi e C.S.I. New York cu bunaciunile alea de detectivi :x (oops)

Ma duc la Blanca si la Stefan, cred ca s-a racit cafeaua!

Pupici

(da, frate, azi scriu fara diacritice, mi-e si mie lene!)

Barbie game :>

2009-03-11T22:28:00.002+02:00

http://barbie.everythinggirl.com/activities/fashion/hair/

Am înnebunit, ştiu!

Trăiască Barbie!

Minunat, nu?

2009-03-10T17:19:00.006+02:00

Si atunci cand sentimentele vechi se intorc la tine, ce faci? Cum reactionezi? Ce faci? Ce spui?

E bine? E rau?
Ne mai cunoastem? Dupa atat de mult timp. Dupa un an... un alt an. In care s-au intamplat prea multe lucruri fara importanta. Am lasat timpul sa zboare pe langa noi si uite unde am ajuns. Nicaieri. Inapoi. De ce? De ce nu se termina atunci cand ar trebui sa se termine? De ce se termina prea devreme, sau prea tarziu, sau niciodata, sau chiar mai rau, nici nu incepe.

Si tu unde esti acum? Esti la fel ca atunci? Sunt la fel ca atunci? Sau nu e vorba de moment, e doar vorba de noi doi. Noi doi ceva ce ar merge perfect impreuna indiferent de situatie, de moment, de imprejurari.

Crezi asta?
Dar ce mai am de descoperit la tine?
Surprizele? Unde vor fi surprizele.
Deja stiu cum e la tine in brate. Deja stiu ce gust au buzele tale. Deja stiu...sau poate nu. Poate am uitat. Poate corpul meu si buzele mele plang de dorul tau. Poate tanjesc dupa un alt sarut si o alta imbratisare. Ale tale, doar ale tale. Ale altcuiva nu au nicio valoare, bineinteles.

Si nu se mai termina, nu?
E ca un cerc...din nou si din nou.
Fara oprire, pentru totdeauna.

Adica asa va ramane mereu?
Nu te voi putea uita niciodata?
Dar poate...nu e nimic rau in asta. Pentru ca suntem combinatia perfecta, nu?
Atunci nici tu nu ma vei uita niciodata.
Si asta e un lucru bun. Inseamna...noi doi pentru cat timp vrem.

Noi doi pentru totdeauna? Sunt obsedata de expresia asta. Si ce daca? Noi doi pentru totdeauna ar fi ceva minunat, nu? Nu?

Ce crezi? Asa e?

Minunat, nu? Minunat.

Despre zambile

2009-02-23T19:30:00.003+02:00

Zambilele sunt cele mai frumoase flori posibile.
Atunci când apar zambilele, ştii sigur că primăvara este aproape.
Sunt atât de drăguţe şi miros absolut genial.

Dacă ziua mea nu ar fi în septembrie, aş cere cadou doar zambile.

Parfumul lor este unul din cele trei parfumuri de care sunt dependentă.

Zambilele sunt pur şi simplu florile mele preferate. Nu ştiu ce m-aş face dacă nu ar apărea în fiecare primăvară, şi nu mi-aş umple camera cu ele de câte ori am ocazia.

La mine în cameră miroase a zambile.
E ca şi cum primăvara ar fi venit mult mai devreme.

Iubesc zambilele.

Twilight & Valentine's Day

2009-02-14T23:04:00.011+02:00

Vi s-a părut vreodată că toată viaţa voastră este descrisă într-o melodie? Că tot ce simţiţi este cântat acolo? Că cel care cântă parcă v-ar cânta vouă?

Azi a fost Ziua Îndrăgostiţilor. Haaa sunt singurăăăă. Trăiască :)) Azi a fost genial. În afară de partea cu inimioare peste tot. Mă rog...

Obsesie curentă: TWILIGHT :x

Momentan citesc aIII-a carte. Edward Cullen e pur şi simplu genial :))

TWILIGHT TWILIGHT TWILIGHT TWILIGHT TWILIGHT

Happy Valentine's Bullshit Day! :x

Bună dimineaţa?????

2009-02-11T11:29:00.006+02:00

Zilele reci de februarie s-au întors. Odată cu ele, a reînceput şi şcoala şi totul a reintrat pe făgaşul normal.

E dimineaţă şi sunt obosită. Nu vreau la şcoală. Nu vreau la chimie. Nu vreau la ora plicticoasă de religie.

N-am chef de colegi, nici de ifosele nimănui. N-am chef să dau explicaţii referitoare la machiajul meu; la felul în care m-am îmbrăcat sau la motivul pentru care nu am chef sa stau cu ei.

Sunt nervoasă pentru că nu mai am baterie la MP3, pentru că am un telefon nasol, din cauza mea, eu mi-am lăsat telefonul cine ştie pe unde. Sunt nervoasă pentru că am câştigat un pariu. Daa...aţi auzit bine. Sunt nervoasă pentru că am câştigat un pariu.

La naiba. Bună dimineaţa!

Un nou început

2009-02-06T23:15:00.014+02:00

Alergam cât de repede puteam. Nu-mi păsa ce las în urmă, nu-mi păsa dacă urma să mă împiedic. Continuam să alerg fără oprire pe asfaltul care părea să nu se mai termine. Soarele începea să apună. Oare de cât timp alergam? În sfârşit am zărit cărarea ce duce spre plajă. M-am grăbit să ajung pe ea, de parcă urma să dispară de acolo dacă nu mă grăbeam.
Alergam, alergam, alergam.

Fuga mea părea să nu impresioneze pe nimeni, deoarece se părea că nu era nimeni în urma mea, încercand să mă oprească. Deci, poate fugeam degeaba. Nu, ăsta era un gand mult prea negativ. Am continuat să fug.

După alte zece minute, s-a ivit plaja, în sfârşit. Credeam că este locul în care voi reuşi să mă opresc, în care voi reuşi să mă calmez. Dar nu era. A fost doar o speranţă din mintea mea, aceea că marea mă va salva. Dar nu mă salvează. Stă acolo şi se uită la mine cum alerg fără să facă nimic. Primeşte soarele în adâncul ei şi parcă râde de mine. Râde când realizează cât de naivă sunt. Râde când înţelege că de ea aveam nevoie. Apoi nu mai râde. Doar stă şi mă priveşte. Iar eu continui să fug. Fugeam pe malul marii, evitând să ating apa. Nu vroiam să o ating...marea nu mai era prietena mea.

Plaja nu se mai termina. Alergam şi tot alergam. Din când în când mă întrebam cum de nu am obosit. Nu găseam niciun răspuns pentru această întrebare aşa că am continuat să fug.

Acum stelele începeau să răsară pe cerul senin arătând de parcă tocmai au intrat într-o sală de spectacol, iar eu eram în rolul principal. Şi stelele râdeau de mine. Stelele şi marea.

"Şi voi? Voi eraţi tot ce mai aveam!" numai asta aveam în minte.

Era o vreme când iubeam deopotrivă şi marea şi stelele. Le iubeam atât de mult încât numai gândul la ele mă făcea să zâmbesc. Dar acum râd de mine. Râd de mine şi de fuga mea. Ele ştiu de ce fug, ştiu de ce nu vreau să mă opresc.

Fug de lume. Nu vreau să mă mai opresc niciodată. Dar nu am unde să mă duc. Oriunde m-aş uita, aceeaşi planetă mă priveşte. Orice aş face, un om trebuie să ştie. Până şi stelele şi marea m-au dezamăgit.

Nu mai am niciun loc numai pentru mine. Ce a mai rămas pentru mine în lumea asta, atunci? Nu doar oamenii erau problema, ci întreaga planetă. Nu fuga era soluţia. Trebuia să pot zbura de aici, într-un sens sau altul. Şi cum aripi nu aveam pentru a mă îndrepta spre cer...am decis să sap.

Am îngenuncheat pe nisipul umed şi am început să sap. Şi am săpat...şi am săpat...mult mult timp.

La picioarele mele se afla o groapă căreia nu îi mai vedeam fundul. Am început să cobor fiind destul de atentă. La ce îmi mai trebuia acum atenţie? Urma să mă îngrop în nisip, era drumul clar spre moarte.

Groapa mea se transformase într-un adevărat tunel. Am păşit neîncrezătoare. Mă aşteptam să văd vreo luminiţă la capătul acestuia, dar se părea că asta vezi numai în filme.

Întunericul punea stăpânire pe mine. Dar nu îmi era frică. "Noaptea este la fel ca ziua, doar că nu există lumină" mi-am adus eu aminte. Hm...erau vorbele cuiva cunoscut, dar noaptea care mă înconjura nu mă lăsa să îmi aduc aminte cine era. Şi poate era mai bine să nu îmi mai aduc aminte.

Cine ştie cât am mai mers pe acel drum lipsit de lumină? Măcar acum nu mai era nimeni care să râdă de fuga mea.
La un moment dat, în zare s-a văzut o lumină. O lumină care creştea din ce în ce mai puternică şi care se apropia de mine. "O, Doamne, zi-mi că nu e un tren, te rog!"

Nu, nu era un tren. Era un om. Un om pierdut ca şi mine. Un om care părea şocat să mă vadă. Un om pe care îl cunoscusem cândva. Dar el nu mai era acelaşi, cum nici eu nu mai eram aceeaşi. Eram atât de schimbaţi şi totuşi aveam încă multe lucruri în comun.

Am vorbit. Ne-am povestit multe lucruri. Acolo, în întuneric, căci lumina se stinsese. Am hotărât să găsim o cale de ieşire. Am hotărât să săpăm în sus pentru a ieşi la suprafaţă.

Eram doi acum. Doi.

După mult timp am reuşit să ieşim. Soarele părea mândru de noi. Marea părea ruşinată de trădarea ei. Nu am mai dat drumul mâinii lui niciodată. Eram doar noi doi, pentru eternitate.

L A R E V E D E R E

2009-02-04T20:48:00.006+02:00

Good bye

Good Bye

Good Bye

Good Bye

Good Bye

Good Bye

Good Bye

Good Bye

Good bye

daaaa, nu te mai uita lung, că pentru tine este!

Ha!

2009-02-03T13:18:00.006+02:00

Girls just wanna have fun

Blanky:

Maggy:

Pentru Blanky şi Maggy, my best friends forever!

>:D<

"Fericirea este un lucru marunt..."

2009-02-02T21:03:00.005+02:00

A început...sau s-a terminat...într-o joi.
O urâtă şi geroasă zi de joi dintr-o lună de iarnă.

El: Totul s-a schimbat într-o singură zi.
Ea: Ce vrei să spui?
El: Ştii foarte bine ce vreau să spun. Nu mă face să dau explicaţii inutile. Te rog înţelege situaţia şi lasă-ma să plec.
Ea: Unde să pleci? Tu nu ai de ce să pleci! Locul tău este aici! Tu nu ai unde să pleci!
El: Dacă voi pleca, toata lumea va fi a mea. Voi fii liber.
Ea: Te privez de libertate?
El: Nu. Pur şi simplu nu te mai vreau.
Ea: Şi aşa dobândeşti libertatea?
El: Nu ştiu...pot încerca.
Ea: Dar libertatea mea, fericirea mea, viaţa mea, toate depind de tine, cum aş putea eu să te las să pleci? Cum aş putea accepta ideea că nu mă vei mai privi niciodată ca la început? Cum să uit toate aceste lucruri într-o secundă?
El: Nu ştiu...e treaba ta.
Ea: Deci nu-ţi pasă?
El: ...
Ea: Şi nu ţi-a păsat niciodată?...
El: ...sigur că...
Ea: Că ce?!
El: Nimic, nu mai contează. Adio.
Ea: Nici măcar o explicaţie nu merit?
El: Crezi ce vrei.
Ea: Atunci sper să gaseşti ceea ce cauţi.
El: De unde ştii tu ce caut eu? Poate nu mai este nevoie să caut. Poate se află mai aproape decât aş crede.
Ea: Poţi să pleci acum. Pleacă, te rog.
El: Eşti sigură că asta vrei?
Ea: Cum poţi da vina pe mine, într-un moment ca acesta?
El: ...
Ea: ADIO!
El: Libertatea...Poate iţi vei da seama într-o zi ce anume caut şi de ce nu am reuşit să găsesc acel lucru alături de tine.

Dar ea nu îl mai aude. A trântit uşa cu putere şi a alergat în pat cu lacrimile şiroind pe obraji. Şi a stat acolo mirosind bluza pe care el a uitat-o. Şi nimeni nu ştie cât timp a durat acea inerţie în care se prăbuşise. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el, dacă a găsit ceea ce îşi dorea sau nu...

Tot ce îmi mai aduc aminte e că într-o zi am zărit-o de la balconul meu.
Stătea la geam şi zâmbea. Îi zâmbea soarelui, le zâmbea păsărilor, îi zâmbea cerului. Zâmbea lumii întregi, şi întreaga lume îi zâmbea.
Şi atunci şi-a dat seama că adevărata fericire nu depinde de altcineva, ci de ea însăşi. Că lumea nu se va termina niciodată şi că fiecare sfârşit reprezintă un nou început.

Şi asemenea păsării Phoenix ce renaşte mereu din propria-i cenuşă, aşa şi inima noastră poate face acest lucru de multe multe ori. Pentru că "iubirea" nu a fost niciodată sinonim cu "eternitatea" şi asemenea unei flori, iubirea este efemeră. Începe şi se termină. Şi când se termină, nu trebuie să o regretăm, trebuie să fim fericiţi şi să apreciem că măcar o dată în viaţă am simţit iubirea şi spre deosebire de alţi oameni mai puţini norocoşi, noi, cei ce am iubit cu adevărat cândva, chiar cunoaştem măreţia şi frumuseţea acestui sentiment unic şi în acelaşi timp atât de comun.

Joc de cuvinte

2009-01-31T21:34:00.006+02:00

Nu mai e nimic din ce a fost.
Şi poate nici nu va mai fi vreodată.
Poate acel "ceva" ce a fost demult, va reapărea cândva...sau poate nu.
Poate "vreodată" nu va veni niciodată.
Poate am fost încercuiţi de prea multe "nimicuri" bune şi rele, ca să mai putem face vreo diferenţă: ce mai vrem înapoi şi ce nu.

Poate mâine va fi soare...poate va ploua la fel ca azi.
Poate vei dori să mă vezi şi dacă aşa ar fi, fii sigur că eu voi fii acolo.
Poate vei vrea să mă ignori, iar eu voi accepta asta, fără a avea nimic de zis.

Poate parfumul tău va dispărea din aer...
Dar cu siguranţă nu va dispărea din amintirile mele.
Poate voi reuşi să îl uit...ha ha...doar dacă mi-aş spăla creierul.

Poate îţi este dor de mine.
Poate doar vrei să mă faci să mă gândesc la tine şi mai mult.
Poate n-o să mă mai suni...şi nici eu nu o să te mai sun...
Şi poate acesta va fi sfârşitul.

Stresanta?

2009-01-07T19:44:00.003+02:00

Stiu ca stresez pe toata lumea sa nu arunce nimic pe jos, si daca arunca, eu ma duc si ridic de pe jos si duc la gunoi, si mereu ma chinui sa le tin discursuri inteligente in legatura cu ecologia.

De fapt problema e ca...dintr-o data am devenit constienta ca daca noi nu incercam sa salvam planeta noastra, atunci ne putem lua gandul ca altcineva ne va salva pe noi cand vom ramane fara apa, fara strat de ozon, fara petrol sau fara multe alte lucruri de genul asta.

Si la scoala am de facut un articol de ecologie pentru revista scolii...si eu ce fac? Scriu pe blog...
In ultimele zile internetul a devenit ultima mea grija.
In primul rand pentru ca ar trebui sa stau ceva timp intr-un singur loc, si nu am dispozitie pentru asa ceva si in al doilea rand pentru ca e o perioada in care simt nevoia sa citesc, sa ascult muzica, sa scriu, sa desenez, sa ma plimb...orice numai sa nu stau in casa, sau care sa ma faca sa ma simt in casa ca si cum as fi intr-un alt loc.

Ca sa nu mai zic ca imi e foarte foarte dor de mare. Si de vara. Si iarna asta e atat de urata, fara pic de zapada, rece si gri.

Ei bine, m-am plictisit.
Vreau sa fug. Nu stiu daca intelegeti... VREAAAU SAAAA FUUUUG. Sa scap de toata lumea. Sa nu mai am nicio grija pe cap, sa nu trebuiasca sa caut vreun raspuns la vreo intrebare, sa nu cunosc pe nimeni si sa nu ma cunoasca nimeni. Sa nu am cu mine pe nimeni, doar un catel mic si pufos pe care sa il iubesc cel mai mult. Sau... ar putea fii doar o singura persoana. Singura care m-ar face sa ma distrez si in cea mai groaznica zi si care m-ar intelege si in cele mai rele momente. Care ar avea aceleasi vise cu mine si care sa nu vrea sa mai plece niciodata. Da, Magda, tu esti, razi acum :))

Asta a fost pentru ca imi e rau rau rau rau rau rau dor de ea.
Si golul asta nu poate fi umplut si inlocuit de absolut nimeni (am incercat, nu merge).

Dar ai zis ca vii in Bucuresti in februarie femeie, si daca nu vii, don't worry, vin eu la tine :))

Si...ca sa inchei...nici macar nu stiu de unde am inceput...

Imi e dor de tot...si vreau sa vina mai repede vara ca sa plec odata la mare si sa scap de orasul asta care parca ma strange de gat!

Va pup, si la multi ani daca va cheama Ioana/Ion etc :*

Buna dimineataaa, desi e noapte

2008-12-02T20:41:00.003+02:00

Bai! Mi-e foame! Nu stiu daca intelegeti termenul de "foame" dar va asigur ca nu il percepeti cum il percep eu.

Am auzit din bucatarie cuvintele "mazare" si "carnita" (mda...voi vegetarienilor, MURITI, mi-e FOAME!!) ceea ce m-a facut sa salivez abundent =)).

Altfel...azi am mancat un biscuit , un strudel cu mere si o supa cu galusti. Atat. Oooo daaa.. Stomacul meu vrea mancare si urla ca disperatu' si nimeni nu-l aude!

Azi n-a fost o zi prea draguta...din niciun punct de vedere.

Nu are nicio logica postarea asta...dar nici nu trebuie...

Nici nu trebuie.

Frig

2008-11-23T18:15:00.006+02:00

Cat de usor este sa visezi si sa ai senzatia ca nimic din ce s-a intamplat nu s-a petrecut inca.
Doar pentru ca ai citit o conversatie din arhiva messenger-ului, sau pentru ca ai gasit un sms in telefon.
Cat de usor este sa te transpui in momentul de atunci si sa uiti cu desavarsire unde te afli de fapt.
Cat de usor este...sau era...sa speri ca totul va fi perfect.

Cat de bine era cand totul era perfect.

Dar ce e perfect, nu e real. Si ce este real, cu siguranta nu este perfect.

Si atunci ce putem face? Visam la perfectiune sau acceptam realitatea?

Your poison running through my veins.

2008-11-17T20:48:00.001+02:00

In sfarsit se facuse liniste. Plecasera la magazin si noi, fetele, am ramas la cabana.

Era soare, era cald. Era relaxant. Ma simteam ca o pensionara care venise la munte pentru odihna. Cat de patetic...ala era ultimul motiv pentru care as fi venit la munte.
Acum imi doresc sa fi stiut de atunci ce va urma. Ar fi fost atat de bine...

Imi era cald la spate. Alice Cooper canta "Poison" dintr-un telefon si eu traiam si simteam fiecare vers.
Fumul cu aroma de menta se ridica in aer si nici nu banuiam atunci ca toata dragostea pe care o simteam pentru acel loc si pentru oamenii care se aflau acolo se va transforma in scurt timp in ura si in furie.
Dar fiecare lacrima are rostul ei si toate se ridica la cer, asemenea fumului de tigara.

*

Parca ar fi un vis urat din care nu ma mai trezesc. Nu as fi crezut niciodata ca tocmai tu aveai sa ma dezamagesti atat de tare. Aveam atat de multa incredere in tine. Si sper sa citesti asta si sa te doara. Sa te doara rau.
Eu nu ti-as fi facut niciodata nimic din ce mi-ai facut tu.
Acum nici nu stiu ce sa mai cred. Cine esti tu de fapt? Asta nu stiu.
Ce esti de fapt? Un foarte bun actor. Dar de unde atat sange rece incat sa iti bati joc de tot?
Iti multumesc ca m-ai facut sa cred in tine.
Iti multumesc ca si tu mi-ai frant aripile.
Chiar nu aveam nevoie de asta.
Dar stii ceva? Poti sa ramai la EA. Pentru totdeauna. Sa te iubeasca ea cum te-am iubit eu.
Asta sa faca.

*

Si otrava din cantec se regaseste peste tot si soarele mi-e martor ca nimic din ce s-a intamplat nu a fost din vina mea.
Acum s-a sfarsit tot. Soarele a disparut, tigarile s-au terminat, cantecul s-a oprit.
Otrava ta inca alearga prin venele mele.

2008-11-13T22:27:00.001+02:00

Maine plec in excursie!! Vroiam doar sa va anunt.

Si cu ocazia asta, mi-am cumparat bricheta cu oita!!

Doamne sunt obsedata :X

Galusca.

2008-11-12T22:33:00.002+02:00

Noapte. Cerul e incarcat de milioane de stele. Valurile se sparg la picioarele tale. Toti oamenii sunt prin corturi sau la cele doua terase linistite de pe plaja din 2 Mai. Nisipul e rece si umed.
Gandurile zboara departe. Atat de departe incat nici chiar tu, cel care gandesti, nu realizezi cat de mult te-ai indepartat de ziua de azi.
Asadar visezi...tot mai departe. Vezi marea si iti amintesti toate promisiunile facute, toate planurile gandite, nu cu mult timp in urma. Vezi stelele si iti amintesti de fiecare clipa frumoasa. Simti nisipul rece si iti aduci aminte de fiecare lacrima.
Si cand te astepti mai putin...
Te trezesti in Bucuresti, la tine in pat, intr-o zi rece din noiembrie.
Te trezesti pe bune, adica.
Si iti dai seama ca nu esti la mare. Ca sentimentele tale ori s-au schimbat, ori au ramas la fel. De obicei sunt valabile ambele variante, deci te regasesti intr-o ceata totala.
Te imbraci, iesi din casa, ajungi la liceu, stai la o tigara, te prefaci ca te simti minunat din toate punctele de vedere.
Ajungi acasa si din nou esti nesigur in legatura cu sentimentele tale.
Si atunci ce naiba ai mai putea face?
Cat timp sa mai lasi sa mai treaca? Cata rabdare si incredere sa mai ai ca totul va fi bine, in cele din urma?

**

Galusca se plictisea in supa. Era si trista pe deasupra. Nimeni nu avea de gand sa o manance. Nimeni nu vroia Galusca cea mai mare. Toti tin la silueta. Toti.
Totusi, Galusca inca avea sperante ca polonicul va aparea si in partea ei de cratita, si ca o va pune intr-o farfurie adanca. De acolo spera sa fie mancata de o fata frumoasa pe care o vedea in fiecare zi, aplecandu-se deasupra cratitei, stramband din nas.

Galusca ramase singura pe fundul cratitei. Nici macar supa nu mai era.

Dintr-o data, a aparut polonicul a luat Galusca si pus-o in farfurie. Fata frumoasa parea flamanda si dornica sa manance Galusca.
Era atat de fericita. In sfarsit urma sa fie mancata de cineva...si nu de catre oricine, chiar de fata cea frumoasa. De cand asteptase Galusca ziua asta? Cat se rugase sa apara polonicul si in partea ei de cratita? Cate sperante si-a facut atunci cand in sfarsit s-a vazut in farfurie? Era atat de aproape de implinirea dorintei. De implinirea SCOPULUI ei, in viata sa de galusca.

Dintr-o data...

Fetei frumoase ii suna telefonul. Un zambet i se intipari pe chip si raspunse foarte fericita. Parasi farfuria cu tot cu Galusca, si pleca din bucatarie vorbind vesela la telefon.
Galusca privi cum fata isi face bagajele, si striga pana in celalalt capat al casei: "Mami, tati! Am plecat la mare! Ne vedem peste o luna!".

Nu! Nu!!! Intr-o luna mucegaiul va fi acoperit deja intreaga Galusca. Nu putea sa ramana acolo, trebuia sa faca ceva, sa o cheme inapoi. Dar era doar o Galusca. Ce putea face ea mai mult decat sa planga?

Dupa vreo doua ore, sora cea mica a fetei frumoase, care de altfel mancase si toata supa si toate galustile, se repezi asupra farfuriei si o inghiti pe Galusca noastra.

Galusca era fericita! Se afla intr-un stomac! In sfarsit!
Era ceea ce vroia. Dar nu lucrul de care avea nevoie. Ei ii trebuia stomacul fetei frumoase dar a primit stomacul surorii ei mai mici. "Merge si asa.." se gandi Galusca. Oricum nu mai exista cale de intoarcere...

Galusca a trait cu sentimentul de regret, trista ca nu a reusit sa para suficient de apetisanta incat fata cea frumoasa sa o fi mancat inainte sa ajunga ultima galusca din supa. Isi dadea seama ca nu e nici pe departe la fel de frumoasa cum au fost celelalte galusti. Si totusi...nu avea dreptul la fericire?

Merita eroina noastra sa ii fie rupte aripile gingase de Galusca?
NU.

Si a trait asa...pana cand a fost digerata. Descompusa. Impartita. Destramata. INCOMPLETA.

Din cand in cand isi mai aduce aminte de fata cea frumoasa si regreta ca nu a fost o galusca suficient de buna pentru ea.

Dar s-a multumit cu ce a primit. Si a apreciat macar faptul ca nu a sfarsit acoperita in mucegai.

**

Nu credeti ca suntem toti niste galusti, pana la urma?

All good things come to an end...

2008-11-01T03:05:00.006+02:00

M-am saturat sa joc un teatru fals, care nu are legatura cu mine. M-am saturat sa am o masca ce infatiseaza o persoana fericita, cand de fapt nu este in totalitate asa. M-am saturat sa ma prefac ca nu imi mai pasa. M-am saturat sa ma mint singura. Sa cred ca totul se va rezolva intr-o buna zi, sau ca pur si simplu asa trebuia sa se termine.

Dar noi atat de repede renuntam? Toate lucrurile frumoase care au intotdeauna un sfarsit prematur, sunt lasate in urma, in loc sa luptam pentru ele. Sa luptam pentru iubire, pentru prietenie sau pentru orice lucru care ne face fericiti.

Gresim de fiecare data cand incercam sa uram pe cineva doar pentru a nu-l mai iubi. Gresim de fiecare data cand refuzam sa ne mai pese doar pentru a uita.

Si toate aceste greseli nu ne ajuta cu nimic. Pentru ca oricat de mult am vrea noi sa uitam, nu vom reusi. Mereu vom vrea sa ne intoarcem, mereu ne vom intreba "ce s-ar fi intamplat daca...?", mereu ne vom invinovati pe noi insine acuzandu-ne de faptul ca am mai fi putut ierta inca o data, macar inca o data, pentru ca puteam sa iertam, asa cum am mai iertat.

Si apoi altceva din tine iti zice ca nu mai puteai accepta situatia de atunci, ca tot ce vroiai era sa te eliberezi si singura cale era aceea de a lasa totul in urma.

Si pana la urma care e decizia corecta?

Care va fi sfarsitul? Cum ii vom comanda inimii sa nu mai bata pentru o singura persoana? Cum vom iesi castigatori din lupta asta?

Ce-a mai ramas din noi?...